Din iubire...

Din iubire...

Din iubire răsare floarea bunătăţii
Cu sute de petale ce dau în jur parfum
Iubirea e starea ‘naltă a divinităţii
Ea nu se risipeşte în necaz şi-n fum...

Ci e loială-n orice-mprejurare
Ea nu te părăseşte la-ncercări
Şi nu e prietenă doar în ocazii rare
Ci-i lângă tine când vin întunecări.

Din ea răsare privirea cu candoare
Ce linişteşte sufletul stingher
Şi dă imbold la consacrare şi ardoare
Acelui animat de-un nobil caracter.

Din iubire se naşte şi graiul dulce
Râvnit atât de mult de cei căzuţi
De cei care se află la răscruce
De cei ce-s rătăciţi printre pierduţi.

Din iubire răsare gândul omeniei
Şi zâmbetul ce-nlătură-ntristarea
În cămine e legătura armoniei
Ce-nflăcărează ruga şi cântarea.

Din iubire răsare tot ce e frumos
Şi dorul veşniciei şi visul nemuririi
Şi spiritul ce ne-alipeşte de Hristos
Şi grija pentru semeni şi duhul mulţumirii.

gc/ti,2005/