Din întristarea vieții grele

Din întristarea vieții grele
autor. Diana G. U

Din întristarea vieții grele,
în zbor spre Tine am pornit,
în visul meu de-a fi-mpreună,
Isuse-atunci te-am întâlnit.

Stingher prin vremea-nourată,
în brațe sfinte m-ai cuprins,
m-ai pus la pieptul Tău de Tată,
mi-ai șters cu dragoste-al meu plâns.

Privirea Ta am întalnit-o,
pe aripi care mă treceau,
de gălăgia din văzduhul,
când șoapte-n umbre doar strigau.

Apoi cu glas duios spre mine,
te-ai îndreptat să îmi vorbești,
să nu mă tem mi-ai spus Iubite,
căci doar spre mine Tu privești.

Cuvinte pline de-alinare,
ființa mea îmi legănau,
fiorii dragostei din Tine,
în visul meu mă înălțau.

Să te ating numai o clipă,
să-mi umpli inima de dor,
mă înălțau să beau din apa,
ce-i din al vieții viu izvor.

De-atunci iubesc cum niciodată,
în viață eu nu am iubit,
cu harul Tău și-a Ta iubire,
Tu pe deplin m-ai cucerit.

Mi-ai dat în dar o fericire,
care mă face să suspin,
căci este ea un foc de dorul,
de Tine și un loc divin.

E visul meu... ce nu se trece,
să se-mplineasc-aștept mereu,
o împlinire-i doar la Tine,
căci toate poți Tu Dumnezeu.

Să-l risipească... niciodată,
vre-o vreme-aici nu ar putea,
căci visul meu... e plin de viață,
e plin de măreția Ta.
Amin