Din înaltul viu de ceruri

Din înaltul viu de ceruri,
De pe-naltele-nălțimi,
Îngeri unde-n cor doar cântă,
Printre ei și heruvimi,
Se ridică și coboară,
Un prea-nalt... viu Împărat,
Care cerul și pământul,
Pentru noi El le-a creat.

Dintr-un loc doar plin de soare,
Ce-i cu străzile-aurii,
Plin de pace și mireasma,
Dulce-a dragostei dintâi,
Se ridică Cel ce viață,
Aducea când El murea,
Pe o cruce-n suferință,
Pentru noi când se jertfea.

De pe-un tron al îndurării,
De pe plaiul cel divin,
Plin mereu de fericire,
Gol de-adâncul din suspin,
Astăzi către noi se-ndreaptă,
Îndurarea Celui viu,
Care vrea să ne-nsoțească,
Pân-la capăt prin pustiu.


El o hotarâre-aleasă,
A luat... vrea să ne dea,
Ungere divină astăzi,
Să simțim vrea milă Sa,
Și din Țara fără margini,
Se coboară pe pământ,
Printre noi... căci vrea să lase,
Mângâieri prin Duhul sfânt.

Cu putere la o parte,
Dă și norii adunați,
Să-i ridice vrea îndată,
Pe acei răscumpărați,
Să îi pună pe o cale,
Ce sfârșește ea doar sus,
Unde cele ce sunt astăzi,
Lacrimi multe... ele nu-s.

Vrea s-aducă vindecare,
Dezlegare vrea să dea,
Celor ce robesc pământul,
Ce nu sunt pe calea Sa,
Vrea s-aducă și lumină,
Orbilor ce sunt acum,
Vrea să despietrească inimi,
Împietrite ce-s pe drum.

El pe raze își coboară,
Glasul azi ce-i auzit,
Vrea să facă o chemare,
Căci o vreme ce-a venit,
Suflete îndepărtează,
De-adevăr și de cuvânt,
Chiar și pe acei ce-odată,
Ei făceau un legământ.

Ne adună laolaltă,
Astăzi doar prin harul Său,
Luptă să ne-ndepărteze,
Domnul de tot ce e rău,
Să deschidem ochii-ndată,
Să vedem lucrarea Sa,
Și să prețuim și harul,
Ce voiește-a ne mai da.