Din înaltul cel de ceruri

Din înaltul cel de ceruri, strigă astăzi catre tine,
Tu biserică ce pasul, obosit printre ruine,
Azi îl porți... căci multe lupte, tu pe cale-ai întâlnit,
Cel care spre tine strigă, este Cel ce-a biruit.

Nu-n a ta azi vrednicie, înspre tine s-aplecat,
Ci în dragostea ce ție, sus pe cruce ți-a purtat,
Tu ascultă... vrea să-ți spună, că prezența Sa mereu,
Este lângă cel ce-L cheamă, căci El este Dumnezeu.

Este Dumnezeul care, El rămâne neschimbat,
Nici făgăduința dată, pentru tine ce-a lăsat,
Nu o uită... o-mplinește, dar azi ție El îți spune,
Ca să vezi cum El lucrează, să te-ndepărtezi de lume.

Fugi de răul care astăzi, își dorește-a te orbi,
În învățături străine, vrea azi a te rătăci,
Cere doar a Lui lumină, ca pe drum să nu te pierzi,
Și atunci când îți vorbește, în cuvânt să te încrezi.

Nu te speria de vremea, care tu ai întâlnit,
Ce-a fost scris cândva odată, astăzi trebuie-mplinit,
De rămâi tu lângă Domnul, vremea te va ocoli,
Te va trece de furia, care te va urmări.

Fii mai mult încrezătoare, căci ai fost cândva aleasă,
Ca în ziua reveniri, tu să fii a Lui Mireasă,
Vremea ce-ți aduce teamă, este cea de la sfârșit,
Fii în toate-ascultătoare, căci e vreme-n asfințit.

Întărește-te-n cuvântul, care-i viu... adevărat,
El biserică... în luptă, îți va fi un scut înalt,
Să nu fii de vânt luată, dusă într-un larg de mare,
Și în vremea ce-i venită, vei simți a Sa-ndurare.