Din furtună în furtună

Din furtună în furtună, dintr-un val într-un alt val,
Azi poporul pe o mare tulburată... la un mal,
Vrea s-ajungă și vâslește, obosind că-s prea înalte,
Valurile ce sunt ziduri, ca de gheață... nu sunt calde.

Dintr-o vale-n altă vale, azi pășesc mai mulți creștini,
Prigoniți și ei ca Domnul, de cei ce-au rămas păgâni,
Sunt creștinii ca martirii, ce-n arene lăudau,
Doar pe Domnul, guri de fiare când pe ei îi sfâșiau.

Printre stâncile pietroase, din pustiul secetos,
Pe nisipul mult fierbinte, pășesc azi înspre Hristos,
Cei aleși de Împăratul, slăvilor împărătești,
Ce pământul îl domnește, dar și cele ce-s cerești.

Nu-și opresc ei alergarea, oricât ea ar fi de grea,
Vor s-ajungă-n Țara sfântă, unde-n veci de-a pururea,
Va fi doar iubirea sfântă, pacea va acoperi,
Orice loc, chiar orice clipă, căci acolo va domni.

Din necaz în suferință, înainte azi pășesc,
Cei ce nu sunt ca o stâncă, ci acei care iubesc,
Doar iubirea e puterea, de-a răzbate orice-ar fi,
Doar iubind... azi orice luptă, o putem toți birui.

Dintr-un vis treziți de vuiet, se avântă în alt vis,
Căci sunt cele care zboară și se-opresc în Paradis,
Ancorați într-o credință, neclintită pe pământ,
Lăsă visele în brațul, Celui viu și veșnic sfânt.

Printre multele trecute, pasul nu și-l vor opri,
Printre piedicile puse, ei mereu vor izbăvi,
Căci nădejdea lor e Domnul, au speranța că-ntr-o zi,
Toate cele întâlnite, pe pământ se vor sfârși.