Din Cetatea de lumină

Pribegind acum departe, prin pustiul secetos,
Gândul meu din nou se-nalță, spre Hristos.
Și parcă zăresc Cetatea, cu lumină din zenit,
Mă gândesc din nou Isuse, din ce slavă ai venit.

Ai lăsat și Tron și stele, ce mereu Te lăudau,
Pe pământ printre ocare, unde-n palme Te primeau,
Unde ai fost scuipat în față, de țărâna cu păcate,
Apoi plini de mare ură, toți Te-am condamnat la moarte.

Și acum mă trec fiorii, din ce slavă ai venit,
Și cu câtă dușmănie, omenirea Te-a primit,
Tu ce stai pe slăvi eterne, Dumnezeu din veșnicie,
Ai venit să mori pe cruce, să mă scapi din grea robie.

Tu ce ești încununat, cu diademe de lumini,
Ai venit în lumea noastră, ai purtat cununii de spini,
Tu ce ai sub Tine norii, ca și praful de pe glie,
Ai venit lăsând splendorii, pe planeta ce-a pustie.

Din Cetatea care are temelia ce-a mai tare,
Unde sunt o veșnicie, îngerii în sărbătoare,
Din slăvita Ta Cetate, Dumnezeule iubit,
La Efrata-n Betleem, într-o iesle ai venit.

Nu mai regăsesc cuvântul, care este potrivit,
Să descriu în simple vorbe, din ce slavă ai venit,
Chear dacă nu pot pricepe, slava vieții viitoare,
Eu rămân încredințat, în Cuvântul Tău cel tare..

Tu ai zis o vorbă mare, ce stă scrisă în Scripturii,
Că Te duci acolo unde, pregătești la toți cununii,
Și că după ce zidirea, prinde capăt și e gata,
Vei veni să iei pe aceea, să le dai la toți răsplata.

Vino azi Isus și gata, nu mai zăbovi deloc,
Te așteaptă azi mireasa, ce o curățești cu foc,
Să zburăm cu Tine-n slavă, și lâsând acest pâmânt,
Să trăim o veșnicie, toți în sfântul Tău Cuvânt .

Amin.