Din cer azi adesea spre noi se îndreaptă

Din cer azi adesea spre noi se îndreaptă,
Un glas ce ne spune că suntem văzuți,
El strigă căci vrea ațipirea s-alunge,
Să dea vrea putere acelor căzuți.

El strigă căci vrea să ne spună că-ndată,
Coboară mireasa spre cer a-nălța,
Dar ea nu e gata, e azi obosită,
Popas își găsise în lumea ce-i rea.

Văzu vrăjmășie, văzu multă ură,
De sus dezbinare-a văzut El în ea,
Și astăzi doar strigă cerând unitate,
Strigând că iubire să vadă ar vrea.

O strigă ca fața spre cer s-o ridice,
Căci azi spre pământ îndreptată-i mereu,
Robindu-l cu trudă, din zorii de ziuă,
Comori ca să strângă... dar celui ce-i rău.

El strigă căci vremea rămasă e scurtă,
Și vrea ca țărână să n-aibă pe ea,
O vrea doar curată s-o-nalțe spre ceruri,
Acol-o vecie cu ea ca să stea.

Și astăzi răsună adesea mai tare,
Căci multe-ascunzișuri în ea a văzut,
Văzu înălțimi dar și mâini întinate,
Ce sunt chiar și azi, nu sunt din trecut.

Văzu viclenie în vorbe ascunse,
Și strigă căci vrea treji pe cale să fim,
El vrea ca atunci când va fi înălțarea,
Ca toată s-o-nalțe spre locul divin.

Se-aude din zorii de zi dar și-n noapte,
De tot ce e rău să se lase îndat,
Căci ea e aleasă să fie mireasa,
De-un veșnic și mare, divin Împărat.

Nu poate pe străzi aurite să meargă,
De-i plină de ură sau lume în ea,
O vrea ca să fie mireasă curată,
Ce-i doar după voia Acelui ce-o vrea.

O vrea doar frumoasă și fără de pată,
Și ea luptătoare să fie mereu,
Căci Mirele care s-o-nalțe așteaptă,
El cel care strigă, El e Dumnezeu.

Și-atunci când se-aude, se-aude doar tare,
Cerând să se-ntoarcă pe drumul spre cer,
Acea amăgire ce azi a-mbracat-o,
O duce pe calea acelor ce pier.

El plin de iubire și astăzi mai strigă,
Ca ea să se piardă o clipă n-ar vrea,
S-ajungă la brațul Său vrea sus în ceruri,
Acea moștenire divină să-i dea.