DIN CER

DIN CER


De sus, din slăvi, Cristos coboară
prin Duhul Sfânt între cei vii,
cu a iubirii primăvară
şi-atâta freamăt pe câmpii.

Isus preface-n veşnic soare
toţi norii negri de pe cer,
pustiu-n loc plin de izvoare
şi-n colţ de rai orice ungher.

El porunceşte cu putere
chiar şi furtunii de pe mări,
schimbând în dulce mângâiere
toţi spinii tristelor cărări.

Trimite soare şi căldură
pe bolta cerului senin,
iar, prin Cuvântul din Scriptură,
speranţă vie şi alin.

El face câmpul să-nverzească.
Din ceruri varsă repezi ploi,
în brazdă bobul să-ncolţească
şi să-nfrunzească pomii goi.

Chiar vântul, adiind prin lume,
I se supune fără grai,
vestindu-ne la toţi un nume:
Isus, eternul Crin din Rai.

Isus ne-aduce bucurie
şi pacea-ntregului Sublim,
c-un râu ceresc de Apă Vie
din Noul Său Ierusalim.

El vrea durerea să-ţi aline,
să te ajute-n lupta grea,
schimbând al vieţii rău în bine,
de vei urma cărarea Sa.

Iubirea Lui mântuitoare
pe-o cruce sus L-a ridicat.
Şi-acum Isus e-al nostru Soare,
ce ne-ncălzeşte ne-ncetat.

Cuvântul Lui şi azi convinge,
iluminând atâtea minţi.
Păcatul nu ne poate-nvinge.
Isus ne face buni şi sfinţi.

De crezi în El, îţi dă iertare
prin Jertfa Sa de pe Calvar.
Tu L-ai primit în suflet oare,
să fii umplut cu-al păcii har ?

O, iată glasul ce te cheamă,
să laşi păcatul chiar acum!
Dar tu nu vrei să-L bagi în seamă
şi tot mai zăboveşti pe drum.

Doar tu vei regreta, fireşte,
acolo sus în veşnicii.
Şi totuşi Domnul te iubeşte
şi te aşteaptă ca să vii.

Atâtea piedici te sufocă
şi plânge dorul tău răpus.
Ţi-e inima un fel de rocă:
n-ai loc în ea pentru Isus.

Dar lumea ta ce te-nconjoară
vai, te va părăsi curând!
Şi viaţa ta mult prea uşoară
Va rugini poveri purtând.

Tot fără cer, tot fără ţintă,
Şi fără Mielul cel străpuns.
Tu-ai vrut ca lumea să te mintă
şi-acum ca lumea ai ajuns.

Nimic nu-ţi dă calea pierzării
decât distracţii şi plăceri.
Dar în momentul înserării
rămâi cu veşnice dureri.