Din ceasul cel mai greu te strig

Din ceasul cel mai greu Isuse, din praful vieții strig acum,
Căci simt cum lanțurile morții, mă înconjoară... mă sugrum.

Din clipa-n care sunt zdrobită, spre Tine-nalț eu glasul meu,
Căci clipele pline de soare, au dispărut sfânt Dumnezeu.

Din colții-nfipți în mine astăzi, aș vrea să ies, dar n-am puteri,
Căci de o vreme mult prea lungă, eu nu văzut-am primăveri.

Eu de sub mâna ce m-apasă, cu urletele în adânc,
Te strig Isus... ai milă Doamne, căci urletele azi mă sting.

Din fața celui care astăzi, mă înfioară fața sa,
Îngenunchez la Tine Tată, ca să-ți cobori Tu mâna Ta.

Tu nu-mi lăsa a mea ființă, zdrobită de cel rău acum,
El a sădit adânc în mine, o deznădejde azi pe drum.

Mă înconjoară cu sclipirea, pământul ce l-a-ntunecat,
Cu-acea întunecime Doamne, azi și pe mine m-a legat.

Ridică-te din tronul slavei, rostește Doamne un cuvânt,
Să se retragă tot văzduhul, el să coboare în adânc.

Tu poruncește să dispară, tot azi ce-n fața mea s-a pus,
El doar la glasul Tău dispare, căci glasul Tău e sfânt Isus.

Doar de te-ai îndura Tu sfinte, să mă ridic azi aș putea,
Căci nu la mine e puterea, puterea toată e a Ta.