text Poezii crestine

DIN CASA CEZARULUI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
DIN CASA CEZARULUI

(După Filipeni 1:12-14)

Fraţii din casa Cezarului
Se gândeau la Pavel închisul
Ca Domnul să-i dea îndurare
Cu ochii să-şi vadă el visul.

Visa cum Biserica-ntreagă
Pe Domnul, prin har, Îl aşteaptă.
Deşi trec prin multe necazuri
Cărarea li-i strâmtă şi dreaptă.

El visul în noapte şi-l vede
Prin Duhul cum prinde conturul.
Deşi şi Satan se căzneşte
Pe mulţi azi să-i cearnă cu ciurul.

Îl vede pe Domnul în ceruri
Cum pentru ai Săi mijloceşte.
Credinţa Îl face puternic...
Dar Pavel din vis se trezeşte.

El poartă la mâini şi-n picioare
Un lanţ ce rămâne prea rece.
Dar fraţii-n a lor rugăciune
Pun foc ce cu mult îl întrece.

Vorbesc despre Pavel oriunde.
De Cezar ei n-au nicio teamă.
Vestind cu tărie pe Domnul
Pe mulţi la iertare îi cheamă.

Şi astfel Cuvântul se duce
Pe uliţi multe în Cetate
Chiar dacă azi Pavel e-n lanţuri
Şi i se face-o nedreptate.

Chiar dacă slava cea deşartă
I-a biruit pe câte unii
El crede c-Adevăru-nvinge
Şi nu apostolii minciunii.

Sunt alţii ce-L vestesc pe Domnul
Mereu din spirit de gâlceavă.
Dar cei ce au bunăvoinţă
Vor străluci pe veci în slavă.

Se mângâia astfel bătrânul
Apostol stând în închisoare.
De-acolo plin de lacrimi scrie
Spre cei din Filipi o scrisoare.

El nu se vaită şi nu plânge
Pe primul loc e bucuria
Şi-apoi smerenia frăţească
Ce consfinţeşte-Mpărăţia.

Doar Duhu-aduce unitate
În cei ce astfel se smeresc.
Şi prin Cristos cu bucurie
Ei unul pe-altul se iubesc.

Scrisoarea-n Filipi va ajunge
Cu jertfa sa de mulţumire.
Iar noi vom învăţa că-n viaţă
Bogat e omul prin iubire.



















Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>