text Poezii crestine

Din apele vieții adăpi azi pământul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Din apele vieții adăpi azi pământul,
Să-i dai viață veșnică Doamne ai vrea,
Îl scuturi de praful țărânii ce-aduse,
Atâta orbire, se-neacă în ea.

Reverși astăzi harul, ce-alungă și norii,
Să dai mântuire acelor pierduți,
Ridici Doamne marea să spele-amăgirea,
Să dai grai vrei celor, ce sunt astăzi muți.

Din mană cerească, hrănești azi flămânzii,
Îi saturi cu glasul Tău blând și duios,
Măreață-i lucrarea ce este din Tine,
Nu este un altul mai bun și frumos.

Ești Cel ce dai totul, ești azi peste toate,
Ești Domnul puterii, în cer și pământ,
Tu dai izbăvire, ridici și hotare,
Legi inimi rănite, dezlegi orice gând.

Dai aripi acelor, căzuți în ruină,
Le dai și avânt, ca să zboare spre cer,
Și astăzi rupi lanțuri, ce-ntruna-i condamnă,
Pe cei ce nu știu, că sunt cei care pier.

Deschizi și o cale, când drumuri închise,
În fața acelor aleși vin și vin,
Tu ștergi și durerea, Tu poți suferința,
S-o ștergi căci aduce, atâta suspin.

Tu pietrele poți să le faci să vorbească,
Tu ploaia fierbinte oricând poți s-o faci,
Tu poți ca să strigi zi și noapte Stăpâne,
Și cerul să-nchizi ai puteri... și să taci.

Tu poți să aduci un sfârșit... și-nceputul,
Căci numai la Tine-i eternul divin,
O Țară cerească, un loc după care,
Atâtea azi inimi aici... doar suspin.

La Tine sunt toate, căci doar Tu ești totul,
Create sunt numai din dragostea Ta,
Nu-i nimeni ca Tine, ești veșnic doar Unul,
Doar Tu poți iertare, și azi a mai da.

Mereu vei rămâne Cel Atotputernic,
Acel ce-a făcut ceru-ntreg și-un pământ,
Doar Tu ești Cel vrednic de lauda-ntreagă,
Doar Tu ești Cel sfânt, Cel mai sfânt, veșnic sfânt.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>