Din al dimineții suflu

Din al dimineții suflu,
Mă avânt în zi cu-n dor,
Până la lăsarea serii,
Sub un cer senin să zbor,
Chiar de-i vis... nu se va pierde,
Căci Acel ce din pustiu,
M-a salvat cândva pe mine,
Poate face visul viu.

Vreau să zbor eu doar spre ceruri,
Chiar de zborul mi-este greu,
De-mi sunt aripile frânte,
Eu tot zbor... spre Dumnezeu,
Căci eu știu... oricât de mare,
Ar fi astăzi rana mea,
Cel spre care zbor... El rana,
Poate a o vindeca.

Uneori apar și norii,
Ce-i răzbat... căci îmi doresc,
Ca să trec de ei îndată,
Nu vreau să îi ocolesc,
Și Acel de sus îmi vede,
El mereu dorința mea,
Și dă norii la o parte,
Eu să pot înainta.

Printre ei întinde mâna,
Ca să trec mult mai ușor,
De-acei nori care încearcă,
Să oprească al meu zbor,
Cu puterea Lui divină,
El mereu ma izbăvește,
Noi puteri îmi dă pe cale,
Căci El mult... mult mă iubește.

Mă iubește... pentru mine,
Sus pe cruce a urcat,
Ca să pot zbura eu astăzi,
Spre un cer ce-i minunat,
Și-a dat viața să-mi dea viață,
Cel spre care-mi iau avânt,
De la răsărit de ziuă,
Până-n seară-l port în gând.

Nu vreau zborul eu vre-o dată,
Să-l opresc chiar de-ar veni,
Vântul cu a lui mânie,
Teamă mie nu-mi va fi,
În a sa bătaie... ochii,
Îi închid și nu-mi opresc,
Zborul meu ce-i către Domnul,
Căci eu vreau să-L întâlnesc.

Vreau să-L întâlnesc căci mie,
Ochii-n zori El mi-a deschis,
Și un drum care mă duce,
Sus în cer... în Paradis,
El e Cel ce mi-a dat aripi,
Ca să pot eu azi zbura,
Chiar de-i vis... eu știu că zborul,
Este-n vis în mâna Sa.