Din adâncul de furtună

Din adâncul de furtună, Domnul meu... te strig acum,
Înghețat sunt de fiorii, frigului ce-apare-n drum,
A-nghețat el și izvorul, lacrimilor ce curgeau,
Mi-a închis și ochii Doamne, să nu vadă ce vedeau.

Pe nisipul ce-i fierbinte, azi ființa mi-a întins,
Cel ce mă apasă Doamne, căci ar vrea să fiu învins,
Cel ce sufletul îmi duce, într-un loc întunecat,
Să îmi spulbere iubirea, ce în dar mie mi-ai dat.

El mă poartă-ntotdeauna, pe o aripă de vânt,
Să cunosc doar suferința, ce-a cuprins acest pământ,
Gemete din mine scoate, răcnetul său furios,
Și aruncă peste mine, frică... să cobor în jos.

Tot mă poartă prin pustiul, care-i mort și secetos,
Dar... iubirea mea... Isuse! ! ! , eu în el văd că e frumos,
Căci oriunde el mă duce, gândul meu este la Tine,
Chiar și când m-aruncă răul, Doamne azi printre ruine.

De m-ar duce-n întuneric, să-mi arăți lumina Ta,
Ochii inimii întruna, Doamne te vor căuta,
Știu că tu vei fi acolo, știu că nu m-ai părăsit,
Știu că Tu cunoști adâncul, care astăzi m-a umbrit.

Umbra lui este prea deasă, dar să o străpungi de-ai vrea,
Eu te rog... c-acea putere este doar în mâna Ta,
Tu poți să mă scoți Isuse, din adâncu-ntunecat,
Să rupi lanțul ce pe mine-atât de strâns el m-a legat.

Eu în Tine-mi pun nădejdea, și speranța că-ntr-o zi,
Lupta care este-aprinsă, ooo... Isus... se va sfârși,
Biruința așteptată astăzi de sufletul meu,
Este-n mâna Ta... e vie... , dar și clipa Domnul meu.

Este lungă așteptarea, dar speranța o hrănesc,
Cu al Tău cuvânt ce astăzi, el răsună Domn ceresc,
Este cel care îmi face, inima ca să mai bată,
El îmi dă pe drum răbdare, să te-aștept pe Tine Tată.