Diamantul

Am plecat prin colb de țară
Prin al lumii larg ținut,
Să-l scot din captivitate,
Să-l ridic cu bunătate,
Și din mâini cel posedară
Să-l salvez, căci s-a pierdut.

Străbătut-am piețe, plaiuri,
Tot tărâmul pământesc,
Am săpat prin văi de patimi,
Prin atâtea mări de lacrimi,
Prin națiuni cu mii de graiuri,
Nestematul să-Mi găsesc.

L-am aflat prin lumi străine
Pe-o tarabă, în negoț.
Era pământiu și jalnic,
Nu-l dorea nici un localnic
Și-am dat tot ce-aveam la Mine
Să-l răscumpăr de la hoț.

Am plătit cu preț prea mare,
Dar acum din nou e-al Meu!
Și-o să-Mi duc la Mine-acasă
Piatra Mea cea valoroasă,
Iar cu glas de sărbătoare
Mă voi bucura mereu.

O să-Mi curăț diamantul,
Diamantul regăsit,
Ca să-l fac să strălucească
Cum i-a fost dat să trăiască,
Când Eu, Domnul, Fabricantul,
Din pământ l-am plămădit.

O să-l șlefuiesc cu milă
Și cu dragoste și har,
Să-i trezesc iar frumusețea,
Să-i redau din nou tandrețea,
Dintr-o piatră inutilă,
Giuvaer să fie iar.

O să-i dau valoarea vieții
Să Mă poată oglindi,
Și, scăldat să stea-n lumină,
Absolvit pe veci de vină,
Iar în țara tinereții
Veșnic diamant va fi.