Dialog cu Tîmplarul

Cuvinte tăcute
Se curg de pe buze
Ca nişte frunze
De toamnă tîrzie
Plecat pe genunchi
Cu inima-n cer
Stau liniştit...
Pînă o să vie,
Aştept, şi aştept
Cuvîntul speranţei,
Transplantul de inima
Mea nenăscută.
Aş vrea să vorbesc -
Nu pot, că mă doare
Fiinţa-mi de rele,
Atît de umplută
Tăcere de piatră...
Nu ştiu ce să fac
Sunt lîngă El,
Şi iată că tac.
Dar El tot aşteaptă!
Ce minunat,
Că Domnul nu pleacă.
Rămîne tăcut
Alături de mine
Fără cuvinte
De adîncă mîhnire.
Ci stă şi priveşte
În sufletu-mi plîns
La focul iubirii
Ce aproape l-am stins.
Nici un cuvînt de condamnare,
Nici un reproş
Pentru mine nu are
Şi cad mai zdrobit,
De această Iubire
Şi cer de la El,
Deplină sfinţire
Să sufle în mine,
Duhul Prea Sfînt,
S-aprindă iubirea
Ce arde plăpînd...