text Poezii crestine

Destoinici in lucrare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Loredana Hardaut


FITI DESTOINICI IN LUCRAREA,
IN CARE DUMNEZEU VA PUS.
NU LASATI CA NEVEGHEREA,
SA VA DUCA IN ABIS.

CACI SUNT ZILELE DIN URMA,
CAND CE-I SCRIS, SE IMPLINESTE.
SI-ORICE PROFETIE SCRISA,
S-AMPLINIT SAU SE-MPLINESTE,

CACI CUVANTUL DIN SCRIPTURA,
ESTE PLIN DE N-VATATURA.
NUMAI NOI SA FIM ATENTI,
SA-MPLINIM CE ESTE SCRIS.

LASATI, DUHUL SFANT SA LUCREZE,
CA EL SA NE ELIBEREZE.
DE PACAT SI DE BLESTEM,
CA SA FIM SUFLETE VII.

ZIDITI ALTAR DE RUGACIUNE,
SI STATI CU DOMNU-N PARTASIE.
CA EL SA-SI POATA PROSLAVI,
AL SAU NUME -N VIATA TA.

SLAVITI-L PE ISUS CA DOMN,
SI NU LASATI DIN CRUCE JOS.
LUPTATI IN POST SI-N RUGACIUNI,
SA FITI MEREU BIRUITORI.

CACI VIN VREMURI FOARTE GRELE,
SI NOI LEGI VOR APAREA.
CHIAR SI-N CASA DE-NCHINARE,
ASPRE LEGI VOR APAREA.

SI CEI CE N-OR RESPECTA,
LEGILE IMPUSE-ATUNCI.
EI NU VOR MAI FI PRIMITI,
IN CORTURILE SFINTE.

VOR FI PRIGONITII CRESTINII,
SI INCHISI PENTRU CREDINTA.
CA MARTIRI CHIAR VOR MURI,
PENTR-A LOR CREDINTA.

INSA MERITA SA DUCEM,
POCAINTA PAN LA CAPAT.
CHIAR DE VOM SFARSI AMARNIC,
SA LUPTAM PE FRONT DE LUPTA.

CACI PE FLORI NU VOM AJUNGE,
NICIODATA SUS IN CERURI.
DOAR LUPAND PENTRU CREDINTA,
VOM FI RASPLATITI DE EL.

INCA DUMNEZEU MAI LASA,
HARUL SAU SI PESTE NOI.
CA SA NE TREZIM SA MERGEM,
CU-NDRAZNEALA DUPA EL.

CACI DE NU IL AI PE DOMNUL,
SCUT SI PAVAZA MEREU.
VEI SFARSI IN CHINURI GRELE,
DEPARTE DE DUMNEZEU.

NU TAIA DIN CRUCEA TA,
CHIAR DACA DESEA-I GREA.
CACI NICI DOMNUL N-A TAIAT,
CI A DUS-ONDURERAT.
.
DE ACEEA VOI CRESTINI,
DESTOINICI IN LUCRAREA LUI SA FITI.
SA LUPTATI CU SARGUINTA
PENTRU A VOASTRA, CREDINTA.

SI UN STEAG DE BIRUINTA,
NOI VOM RIDICA ATUNCI.
CACI ISUS NE-A DAT IZBANDA,
SI-AM LUPTAT LUPTA CEA BUNA.
AMIN

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>