destinul

Destinul

In arsita verii sunt salcii ce plang
Ce-si sorb din tarana durerei
Sunt multe asemeni in marele crang
Ce-n jurul lor paste tacerea

Si totusi au ramuri ce cresc
Cu crengile-ntinse spre mare
Sub ele atati se scutesc
De ploi, de furtuni si de soare

Cu boii la care pogoara in vai
Plugarii sa-si are hotarul
Si unii din ei ce-s mai rai
Din salcii ei rup crud vlastarul

Tarziu peste ani de tacere-n uitare
Securi uneori le lovesc cu putere
Doboara in tarana salciile care
O vreme raman in uitare

Dar vine din undele marii un vant
Ce-aduce miros de-nviere
Si face sa cresca din locul ce-i frant
Mladite ce vor parca sa zboare

Asemeni ca salcii ce plang in abis
Sunt multi ce au lacrimi in gene
Viata ii poarta pe aripi de vis
Prin stanci, printre stanci si troiene

Loviti sunt adesea de oameni pe drum
Iar crengile frante le futura vantul
Mereu merg n-ainte n’apoi nicidecum
Cu palma inchis li-e cuvantul

Ei au pe pamant un soare ca cei rai
Sa cada-n tarana pustie
Uitati sunt de lume in sacrale vai
Si chiar de cei dragi mai tarziu

Dar vine o zi din neant ce-i pe drum
Cand trambite sfinte or sparge vazduhul
Si-un inger striga-va "Sus morti voi acum
Sculati ca apare Prea Bunul!"

Iar toti care-n lume adesea au plans
Privind catre cruce in sus
Cand crudul vrasmas va fi-nvins
Rapiti vom fi-n slava cu Isus.