text Poezii crestine

Deșteptare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anca Manuela Medesan
Deșteptare

Eram la locul meu de strajă,
Când de departe am zărit,
Un nor ce-ntuneca văzduhul,
Și tot se-apropia grăbit!

Am stat să văd de se abate,
Din calea înspre al meu turn,
Dar mi-am dat seama că în grabă,
Nu este timp ca să amân!

Și am strigat atunci deodată,
La toți ce nu se așteptau,
Că se apropie furtuna,
Și nu e timp de amânat!

Degrabă, adăpost să caute,
Căci norul este-ntunecos,
Și viscolul ce îl străbate,
Zdrobește-n cale tot ce-i stă!

Strigat-am tare, deșteptare!
S-audă toți că-i un semnal,
Ce nu permite amânare,
Ci adăpost a căuta!

Dar vai, că mulți n-au luat aminte,
Și când furtuna s-a-ntețit,
Și-a început să sufle vântul,
Cu rupte crengi au fost loviți!

Și-anevoios luptau s-ajungă,
În adăpost, dar în zadar…
Furtuna le stătea în cale,
Și nu puteau înainta!

Priveam din turn cu disperare,
Căci nu puteam nimic să fac,
Furtuna lovea tot mai tare,
Și cei răniți nu mai puteau!

Strigau acum în neputință,
Cerând să vină ajutor,
Dar vântul șuiera prea tare,
Acoperea tot glasul lor!

Cei ce-ascultaseră semnalul,
Stăteau în adăpost, feriți,
Dar o neliniște-i cuprinse
Pentru acei ce nu-s sosiți!

Și încercau a da semnale,
Spre adăpost a-i îndruma,
Pe cei ce se aflau afară,
Ca să îi poată ajuta!

Cu greu ajunseră chiar unii,
Dar starea lor erea chiar grea,
Și cu răbdare și credință,
Pe toți pe rând îi ajuta!

Dar cei mai mulți rămas-afară
Și s-au pierdut în lupta grea,
De a răzbate cu furtuna,
Și vântul ce o întețea!

Și-atunci privit-am cu tristețe
La toţi răpușii de pe drum,
Ce auziseră strigarea,
Dar importanță nu-i dădu!

Dar prea târziu era acuma,
Furtuna grea i-a doborât,
Fatală le-a fost neascultarea,
Cu viața lor ei au plătit!

Puțini au fost dintre aceia
Ce au zărit câte-un semnal
Și cu durere și-anevoie,
În adăpost au mai intrat!

Dar pentru ei a fost salvare,
Căci au luptat din răsputeri,
S-apuce ultima chemare,
Ce-i anunță în disperare:

Isus e singura salvare,
Acum cât încă e chemare,
Lăsați a voastră-ngrijorare,
Pășiți pe calea către cer!

Amin!
A. M.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>