text Poezii crestine

Despre vremea care vine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Azi pământu-mbrățișeaza, o prezență nevăzută,
Căci se-apropie o vreme, ce de mulți nu e știută,
Se deschid porți în adâncul, care v-a dezlănțui,
O putere-ntunecată, ce la luptă va porni.

Va dezlănțui și umbre, ce mereu vor încerca,
Să arunce haina spaimei, aducând o vreme grea,
Și un duh de lepădare, va fi el dezlănțuit,
Să doboare orice suflet, ce pe cale a pornit.

Vor porni atâtea șoapte, din acele guri de-adânc,
Cei care zâmbesc pe cale, ei vor fi acei ce plâng,
Vor avea candela goală, fără untdelemn în ea,
Căci ființa lor hrănită, este doar din șoapta rea.

Cei ce astăzi rădăcina, în cuvânt n-o adâncesc,
Înspre cer vor fi aceia, ce mereu doar rătăcesc,
Căci vor fi ei smulși de vântul, ce va bate-n vreme rea,
Vor fi duși in locul groazei, veșnic doar vor suspina.

Dar acei ce-și ascund fața, azi în palme așteptând,
Îndurarea Celui veșnic, pe cărarea grea cântând,
Prin furtuni plini de rabdare, prin cuptoare de credință,
Sunt acei ce vor cunoaște la sfârșit o biruință.

Și acei pe drumul vieții, care roade au adus,
Vor cunoaște bunătatea îndurării lui Isus,
Doar în car de biruință, ei vor fi mereu purtați,
Căci în dreptul lor azi scrie, mântuire... sunt salvați.

Chiar de vor porni războaie, cu văzduhu-ntunecat,
Va rămâne în picioare, cel ce nu s-a lepădat,
Căci prezența nevăzută ce pământu-a-nconjurat,
Pentru cel ce îl urmează, este scut neâncetat.

Azi pământu-l pregătește, Cel vine în curând,
Căci aproape este vremea cernerii, prin ploi și vânt,
Îl va trece să rămână, ce-i adânc doar semănat,
Să rămână bobul care este greu, este curat.

Este-un timp de pregătire, uneori el este greu,
Să ne ancorăm cu toții, doar în El... . în Dumnezeu,
Să ne prindem de-a Lui poală, și să ne adăpostim,
În cuvânt și în credință, prin credință biruim.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>