Despre vremea care vine

Azi pământu-mbrățișeaza, o prezență nevăzută,
Căci se-apropie o vreme, ce de mulți nu e știută,
Se deschid porți în adâncul, care v-a dezlănțui,
O putere-ntunecată, ce la luptă va porni.

Va dezlănțui și umbre, ce mereu vor încerca,
Să arunce haina spaimei, aducând o vreme grea,
Și un duh de lepădare, va fi el dezlănțuit,
Să doboare orice suflet, ce pe cale a pornit.

Vor porni atâtea șoapte, din acele guri de-adânc,
Cei care zâmbesc pe cale, ei vor fi acei ce plâng,
Vor avea candela goală, fără untdelemn în ea,
Căci ființa lor hrănită, este doar din șoapta rea.

Cei ce astăzi rădăcina, în cuvânt n-o adâncesc,
Înspre cer vor fi aceia, ce mereu doar rătăcesc,
Căci vor fi ei smulși de vântul, ce va bate-n vreme rea,
Vor fi duși in locul groazei, veșnic doar vor suspina.

Dar acei ce-și ascund fața, azi în palme așteptând,
Îndurarea Celui veșnic, pe cărarea grea cântând,
Prin furtuni plini de rabdare, prin cuptoare de credință,
Sunt acei ce vor cunoaște la sfârșit o biruință.

Și acei pe drumul vieții, care roade au adus,
Vor cunoaște bunătatea îndurării lui Isus,
Doar în car de biruință, ei vor fi mereu purtați,
Căci în dreptul lor azi scrie, mântuire... sunt salvați.

Chiar de vor porni războaie, cu văzduhu-ntunecat,
Va rămâne în picioare, cel ce nu s-a lepădat,
Căci prezența nevăzută ce pământu-a-nconjurat,
Pentru cel ce îl urmează, este scut neâncetat.

Azi pământu-l pregătește, Cel vine în curând,
Căci aproape este vremea cernerii, prin ploi și vânt,
Îl va trece să rămână, ce-i adânc doar semănat,
Să rămână bobul care este greu, este curat.

Este-un timp de pregătire, uneori el este greu,
Să ne ancorăm cu toții, doar în El... . în Dumnezeu,
Să ne prindem de-a Lui poală, și să ne adăpostim,
În cuvânt și în credință, prin credință biruim.