Despre milostenie, rugăciune şi alte învaţături

Despre milostenie, rugăciune şi alte învaţături
Bine vrei să făptuieşti, fugi de ochii omeneşti.
Prin pieţe fapta ta, lasă, n-o mai trâmbiţa
Cum viclenii fac anume, pentru a fi slăviţi de lume.
În ascuns cu cei săraci, milostenia s-o faci,
Stânga să nu ştie fapta, care-o săvârşeşte dreapta.
Ce-l ce vede şi-n ascuns, îţi va răsplăti de-ajuns.

Nici când rogi pe Cel Preadarnic, să nu fi ca un făţarnic
Ce se roagă prin cetate, lumii vrând să se arate.
În cămara ta-ncuiată, roagă pe Cerescul Tată.
Nu bolborosi cuvinte, ca păgânii fără minte
Care spunând la vorbe multe, cred ca Sfântu-o să-i asculte,
Ştie trebuiţa ta, Domnul până-a nu-L ruga!

Când posteşti la fel fă iară, nu mai trâmbiţa prin ţară,
Cel ce vede toate, ştie , socoteala o să ţie
…………………………………………………….
Judeci?... judecat vei fi, te fereşte-a osândi
Pe acei care au greşit, ca să nu fi osândit.
Iartă şi vei fi iertat, cum l-a alţii-ai măsurat,
Tot cu-aceea măsură are, Tatăl ţie să-ţi măsoare.
………………………………………………………
Cum vezi fratelui tău pai, când o bârnă-n ochi tu ai?
Paiul lui să-l scoţi se poate, bârna până nu-ţi vei scoate?
Scoate om viclean şi rău, bârna-ntâi din ochiul tău
Ca după aceea să poţi, paiul fratelui să-l scoţi!

Toate cele ce-aţi voi, să vă facă oamenii
Face-ţi lor asemenea. Asta-i legea! Este grea?
Uşa larga n-o căutaţi, pe cea strâmtă să intraţi.
Largi sunt uşa, calea, care duc pe oameni la pierzare
Mulţi pe ele-s duşi de vânt. Strâmte, uşa, calea, sunt
Spre viaţa de vecie, nu oricare om le ştie.

Şi din minţi să nu fiţi scoşi de proorocii mincinoşi,
Care vin în piei de oi, dară lupi sunt pentru voi.
După fapte vezi ce-I omul, ca şi dupa roade pomul:
Nu iei struguri de la spin, nici smochine din ciulin.
Cei răi fructe rele fac, cei buni roade care plac.
Pomii răi au să se taie, şi-aruncaţi vor fi-n văpaie.
……………………………………………………….
Doamne, Doamne! mă strigaţi, ce spun vouă n-ascultaţi
Drumu-nchis o să vă fie, spre cereasca-mpărăţie!...
Mulţi atunci striga-mă-vor, însă Eu voi zice lor:
-Nu va ştiu, plecaţi, pieriţi, voi ce rele făptuiţi!
……………………………………………………
Cel ce-aude glasul meu, şi-mplineşte ce spun Eu
Neieşind din drumul drept, seamănă c-un inţelept
Care casa şi-a zidit, pe o stâncă,… Şi-au venit
Ploi, pâraie mari, umflate…Vânturi tari au prins a bate
Şi grozav lovit-au casa, dar ea locului rămas-a,
Făr-a fi măcar clintită, căci pe piatră a fost zidită.

Cela ce-mi aude glasul, dar îi rătăceşte pasul
Pe-alte căi, din drumul bun, seamănă c-un om nebun
Care casa şi-a zidit, pe nisip…Şi au venit
Ploi, pâraie mari, deodata vânturi prinseră să bată,
Şi când casa i-a lovit, iute ea s-a prăbuşit.
N-a putut deloc să ţie, fiindcă n-avea temelie.

Iar când a sfârşit Iisus, cele ce avea de spus,
Sta poporul în uimire, subjugat de-a lui vorbire.

Amin