Despre frumusețea uitată a vieții

Încă mai este frumos în lume,
Cu fiecare nou răsărit ce curge lin
peste câmpiile udate cu soare, cu zâmbet, cu ploaie,
cu freamăt de cânt ce le-mbracă-n mirare,
Și cu fiecare pelin prefăcut în vin,
La răspântii de raze și umbre.

Șarpanta lumii încă mai ține,
Iar timpul mai toarce din caier răbdare.
Sub daltă, iubirea mai cântă, mai plânge, mai iartă,
Bătrâni și copii își strâng mâna la poartă,
Cu aceeași nețărmurită-ncântare.
În prag, mama încă mai vine.

Încă mai este frumos în lume,
Cu fiecare nouă mijire de stea
În amurg de durere, când visele cântă și plâng
Cu lacrimi rourate, pe suflet, vibrând…
Când gândul mi-e departe și inima grea,
Lumini se întrec peste culme.

În piepturi mai tresare, anume,
Speranța, pitită sub munți de ruine.
Dumnezeu e deasupra istoriei, blând și tăcând,
Purtând toate poverile lumii în gând.
Bunătatea mai curge, alene, prin vine,
Iar pulsul vieții mai bate iubire.

Șarpanta lumii încă mai ține,
În prag, mama încă mai vine.
Bătrâni și copii își strâng mâna la poartă,
Sub daltă, iubirea mai cântă, mai iartă…
Când… cu fiecare răsărit ce curge lin
Și cu fiecare pelin prefăcut în vin,
La răspântii de raze și umbre…
Știu: încă mai este frumos în lume.


Alexandra Negru, 31.08. 2025