Despovărare

"Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi." (1 Petru 5:7)


Simţeam cum răscolirile mă dor
Şi, clătinat într-un tangaj bezmetic,
Eram o umbră într-un trist decor,
Iar drumul sinuos spre viitor
Părea blocat, părea închis ermetic.

Atunci veni din partea Celui Sfânt,
Ca o lumină vie-ntr-o fereastră,
Îndemnul de speranţă şi avânt:
Să aruncaţi, spunea acel cuvânt,
Asupra Lui îngrijorarea voastră.

Din lacrimi am făcut atunci mănunchi,
Să scriu o jalbă plină de-ntristare,
Şi mi-am chircit mult ostenitul trunchi,
S-o sigilez cu urme de genunchi
În rugăciunea mea clocotitoare.

Cu plângerea am mers la Dumnezeu,
Căci umerii se prăbuşeau în mine;
Abia mergeam,târându-mă cu greu,
Şi alţi împovăraţi în jurul meu
Cântau o simfonie de suspine.

Când m-am apropiat, am auzit
Un glas duios, dar şi ferm totodată,
I-aş spune, poate... tunetul şoptit,
Un glas cum nicăieri n-am întâlnit,
Era ca un duet mamă şi tată.

La glasul Lui poverile cădeau,
Crescând în loc aripi de cutezanţă,
Suspinele în imn se transformau,
În ode clocotind, ce înălţau
Numele Celui ce ne dă speranţă.

Am revenit plutind la locul meu,
Dorind să fiu lumina ce marchează
Drumul pe care l-am parcurs şi eu,
Drumul spre tihnă, drum spre Dumnezeu,
Spre Cel care, iubind, despovărează.

Amin
Vulcan, iunie 2007