Despărţirea

Despărţirea

Cînd de pe mal, priveşti cum se departă,
Catargul unui vas, spre larga zare,
Ştiind, căci acel vas, în sînu-i poartă,
Speranţe, ce se duc în depărtare.

Pătrund în piept, fiori de disperare,
Şi glasul, ţ-i se-năbuşă-n suspine,
De parcă, n-ar mai fi vreodată soare,
Şi nu vor mai veni, zile senine.

Aici se stinge, orice năzuinţă...
Căci nu există ceas, mai negru-n viată,
Decît cumplitul ceas, de suferinţă,
Cînd ziua despărţirii-ţi, stă în faţă.

Ah! Despărţire, cît eşti de amară!
Căci inima, ne umpli de durere,
Eşti poate-n viaţă, cea mai grea povară,
Şi suferinţă, fără mîngîiere.

O! Doamne, Te rugăm ne dă-ndurare,
Ca să trăim, în sfîntă armonie,
Alungă, duhul rău, de dezbinare,
Ce ne va despărţi, pentru vecie.

Uniţi să fim, cum Voia Ta ne cere,
Şi-n inimi plini, de marea Ta Iubire,
Să fim păziţi, de groază şi durere,
Şi veşnica, cumplită despărţire.


Amin.

Iulie 2000, Belciu Ilie