Despărţire

Despărţire

E-o zi de toamnă aşa frumoasă
Cu cer senin,atât de cald,
Raza de soare parcă-i toarsă
C-un fus de aur şi smarald.

Un vânt uşor trece,adie
Vine din câmp,din depărtări,
Frunza de nuc cade pe mine,
Ochi îmi ridic spre-nalte zări.

Doi porumbei pe-un ram se-ngână
Atât de albi pe cer albastru,
În curte oamenii se-adună
Cu faţa tristă,de sihastru.

Lacrimi se scurg din ochi de fiică
De fiu,de soţ şi de nepoţi,
Ce dau durerea în risipă
Şi-i fac egali şi trişti pe toţi.

Fanfara-aduce-n tine-o stare
Ce dă durerea-n lung ecou,
Iar corul cântă-n multă jale:
"Să fiu mai lângă tronul Tău"!.

Când ruga-ncepe să se spună
La Cel de suflete stăpân,
Te-nalţă,ca să te supună,
De-ai fi cel mai zelos păgân.

Îl simţi pe Hristos lângă tine
Şi Duhul Lui în tine pus,
Făgăduinţa mereu vine,
Moartea-i un gând de El supus.






Un zgomot scurt durerea spune
Cuiele strâng lungul capac,
De-acuma speri în noua lume
Să poţi vedea chipul cel drag.

A pierit tot ce-n scurta viaţă
Sufletul stins a adunat,
Şi cunoştinţă şi speranţă
Neprihanire sau păcat.

Şi dragoste şi ură-aprinsă
Simţiri de bine sau de rău,
Şi dăruire,necredinţă
Tot ce atârnă-n suflet greu.

Rămâne doar cartea ce-i scrisă
De Cel în suflete stăpân,
Ce-ai adunat în viaţa scursă
Să fii salvat sau pierdut spun.

De-aceea-n clipa de tristeţe
Mă uit la mine şi în jur,
Şi-aş vrea mereu la a Ta veste
Sufletul meu să îl supun.

Să-mi amintesc tristeţea morţii
Să înţeleg ce sunt de fapt,
Cu gând schimbat,pe calea vieţii
În cartea Ta să fiu salvat.

Privesc în sus pe ramul gol
Către azur seninul cer,
Şi văd cum stă sub vânt domol
Un singur porumbel stingher.