Deşertăciuni

Nu am de gând s-adun aici nici pleavã
Nici paie pentru foc nu vreau s-adun;
Ci-aş vrea sã am în mine, mai degrabã
Un gând mai nobil şi un scop mai bun.

Nu vreau sã pierd minute, ani şi zile,
Sã stau degeaba... nu-mi trece prin gând!
Ci-nlocuind cuvintele sterile
Cu-acele ce-aduc roade, rând pe rând.

Lucrarea mea sã fie, mai departe
Un dar de bunãvoie, nesilit;
Si nu trosnind, ca vreascul care arde,
Ci rouã pe pãmântul însorit.

Deşertãciuni şi multã gãlãgie
Nutresc s-ajungã pânã la altar;
Ca de acolo mentori sã ne fie
Ţipând cu glasul autoritar.

Cei rãi vor pacea Ta sã ne-o rãpeascã,
Vorbind cu viclenie de vulpoi;
Tu lasã sfânta dragoste cereascã
Sa spargă-ndatã zidul dintre noi!

Vrãşmaşul îmi întinde-o masã lungã
Şi mã invitã calm şi respectuos
Dar îl refuz. Şi mânios m-alungã
Cãci mã hrãnesc la masa lui Hristos.

Dã-mi pâinea Ta, de viaţã dãtãtoare!
Cãci dacã din mâncarea lui voi lua
Rãmân olog de ambele picioare,
Nemaiputând sã merg pe calea Ta!

☆

Tãrâm de har, de viaţã şi luminã
Preascump hotar, ce linişte îmi dai! ...
Cu mine port privirea ta seninã
Cã-n tine Se-oglindeşte Adonnay!

Nu voi s-aprind nicicând foc de surcele,
Ci tot ce fac şi spun, sã aibã miez;
Sã las deoparte gândurile mele,
Şi pentru Tine, Doamne, sã lucrez!