DESERTACIUNEA

DESERTACIUNEA

M-am uitat în jurul meu
Și-am văzut în lumea mare,
Plâns, durere și desfrâu,
Tot ce este rău sub soare.

M-am uitat la bogății,
Și-am privit cu murmur,
Cum oamenii aleargă după bani,
Și-i iau pe prieteni drept dușmani,
Și uită de cel amărât,
Și-i groază-n lumea mare,
Căci sufletul se-ndreaptă
Spre marea pierzare

M-am mai uitat la viață,
Se trece ca o lumânare,
Grăbindu-se cu pașii iuți
Într-un sicriu, într-un mormânt,
Se trece ca o floare.

Și am văzut deșertăciunea,
Și goana după vânt,
Eu am văzut și lăcomia
Și setea de putere,
Cum unii se ridică tot mai sus
Uitând ce înseamnă mângâierea.
Uită ce înseamnă rugăciunea,
Uită că există un Dumnezeu,
Care ne va cere socoteală în Cerul Său

Când va fi judecata
Ce mai contează banii, averea acestei lumi?
Când vom vedea pe Domnul,
În strălucirea Sa,
Cu ce diamant sau aur
Îl poți compara?
Căci strălucirea Lui imensă
Orbește orice om,
Nimeni nu poate să vadă,
Slava Sa de Dumnezeu.

Căci în prezența Lui nu poate dăinui
Niciun păcat ci doar ai Săi copii,
Ce l-au întâlnit pe Domnul,
În pribegia lor pe acest pământ,
Când ei au fost batjocoriți,
Datorită Numelui Său Sfânt.
Când au mărturisit pe Domnul,
Pentru viața lor,
Și-l recunosc ca drept Mântuitor.

Nimic ce e sub soare,
De la un cap la altul,
Nimic nu este veșnic,
Totul este trecător,
Chiar înțelepciunea,
Este o nebunie,
Căci la ce folosește,
Dacă pierzi a ta mântuire


Azi Domnul ne deșteaptă,
În zorii dimineții,
Ne scoală iar la viață,
Spre-o zi de mulțumire.
Căci tot e de la Domnul,
Nimic nu-i fără El,
El totul dă, și dă cui vrea
Depinde de credința ta