Desertaciune

Trece-un neam si altul vine, pamantul ramane-n picioare,
Soarele-apune-nfiecare zi, apoi din nou rasare.
Ce folos ca toata truda, desertaciune-i pe pamant,
Nimic nu este trainic si totul e goana dupa vant.

Iscusinta ce-i in lucru are temei in invidie si-n ura,
Nimeni nu-i sa-l mangaie pe cel trist peste masura.
Fericit e numai cel nenascut inca,ce nu stie raul,
In desert el nu traieste,nu stie ce este noul.

Orice lucru Dumnezeu l-a facut frumos si vremea potrivit o are,
A pus chiar gandul vesniciei, in inima sa-l aiba, nascut e fiecare.
O vreme-a dat sa fie judecati cei rai si acei buni
Ce-au petrecut intreaga viata traind doar in desertaciuni.

Argintul nu-i potoleste setea oricarui om doreste-mbogatire,
Nici un folos nu trage cand pentru-averi n-are decat iubire.
Din toata osteneala nimic nu o sa duca si zilele sunt scurte
Ca in desert, cu lacomie-aduna, sa aiba cat de multe.

Decat in casa de petreceri , mai bine-n cea de jale,
Mai buna inima sa fie, nu ras pe fata, ci-ntristare.
Ca parait de spini pe sub caldare e rasul celor fara minte, Desertaciune-i totul, in framantari de pofte ne-mplinite.