Desculţ şi orb

Desculţ pe-o stradă prăfuită
c-o haină veche şi murdară;
Un cerşetor cu faţa-i tristă
Cerşea mâncare-n plină vară,

Drumeţul nu avea vedere
Şi foamea îl făcea să strige…
Fievă milă şi-ndurare
Căci sufletul în mine plânge!…

Dar într-o zi se duse vestea
Că-n Ierihon vine Isus,
De şi el nu-L putea vedea
În duhul lui era străpuns,

În colb pe marginea de drum
Asculta orbul orice şoaptă,
Cerea la toţi să-i dea un ban
Iar ruga-i era necurmată!

Apoi parcă se-oprise vântul,
Tăcerea se-aşternu uşor,
Din depărtări plutind ca gândul
Un susur bland ca de izvor

Izvor dar nu de apă lină
Ce izvoreşte dintre munţi,
Ci un cuvând care alină
Pe acei orbi, pe acei muţi!

Începu orbul iar să strige
Fără să poată fi oprit
Isuse inima îmi plânge,
Ai milă Fiul lui David.

Domnul i-a dat vederea-ndată
Pe drumul înspre Ierihon
de-atunci putu orbul să vadă
Putea munci ca orice om

Iubitul meu poate eşti orb
Dar nu de ochii cei fireşti,
Ai ochii dar nu vezi că eşti ciob
Şi nu vrei să te pocăieşti!

Tu ai urechi dar nu auzi
Căci nu poţi desluşi cuvântul,
De-aceea pe pământ te pierzi
Te poartă pe unde vrea vântul!

Azi trece Domnul prin cetate
Nu vrei să-L întâlneşti amice
Vedere şi auz El poate
Să dea la cel ce caută pace!

Mai e puţin şi vine Domnul
Dar nu s-aducă vindecare,
Vine să-şi ia de-aici poporul
Să-l ducă-n ţara cea cu soare.

1/6/2010