Deschisă-i ișa către lume

Deschisă-i ușă către lume,
În adunarea de creștini,
În ea pășesc acei de sine,
Și de mândrie ce sunt plini,
Înțelepciunea omenească,
Un loc de cinste-a ocupat,
De ea e astăzi cercetarea,
Și harul este alungat.
Cu haine vii ce-s colorate,
Slujesc creștinii pe pământ,
În inimi plini de răutate,
Vorbesc adesea din cuvânt,
Cu bogățiile alese,
Se laudă aici mereu,
Nu știu ce este suferința,
Ce-a suferit-o Dumnezeu.
Cântări se-aud pe tonuri multe,
Dar nu dezleagă ce-i legat,
Căci adunarea-i locul unde,
Talentul este promovat.
Cu funcții mari predau credința,
Ce-i învățată pe pământ,
De ce-i ce nu au o trăire,
Cum a avut-o El... un Sfânt.
Cu reguli mii ce-s iscodite,
Alungă Harul revărsat,
Căci rugăciunea este-n șoaptă,
Un alt cuvânt e ascultat,
Acel ce-i scris pe o hârtie,
Cu iscusință pregătit,
Dar este fără cercetare,
În vremea care a venit.
Sărmanul biet singur pe lume,
De frați adesea e uitat,
Cel slab ce-i fără de putere,
El este aspru judecat,
Cu laudă azi se vestește,
Cuvântul la altarul sfânt,
Dar lauda e pentru omul,
Cu nume mare pe pământ
O, Doamne mila Ta din ceruri,
Și marea îndurarea Ta,
Coboar-o să oprești lucrarea,
În care Tu nu ești în ea,
Alungă duhul de mândrie,
În locul Tău ce-i așezat,
În adunări nu ești Tu Doamne,
Ci omul este înălțat.
Oprește ura și mânia,
Ce ia cuprins azi pe creștini,
Fă-i să-nțeleagă ca pământul,
E numai pentru pelerini,
Mai las-odată cercetare,
Și fă în adunarea Ta,
Doar Duhul sfânt să se prezinte,
Nu omul slavă să își ia.
Amin