Deschide-ţi inima!

Nu trece nepăsător la fiecare pas
Pe lângă cel ce-a fost lipsit de glas,
Arată-i că tu în bunătate te-ai născut,
Că inima lui bate, chiar dacă e mut.

Ai milă de orbul care se frământă
Şi nu mai are perspective, nu mai cântă,
Prin el trec gânduri ce-l înfiorează,
Demonstrează-i că există cineva care îl apreciază.

Îndură-te de cei ce sunt în suferinţă,
Îndrăzneşte să-i îmbărbătezi şi ai credinţă,
Roagă-te pentru cei bolnavi să fie vindecaţi,
Ajută-i să nu-şi mai ducă povara îndureraţi.

Priveşte cu îndurare la cei ce sunt desculţi,
Că sărăcia îi ameninţă pe mulţi,
Fă din dărnicia ta un obicei
Şi mulţumirile se vor ridica asemeni unor scântei.

Făpturi de oameni stau îngenunchiaţi
Şi nu le şterge nimeni ochii-nlăcrimaţi,
Fii tu acela care le oferă mângâiere,
De fiecare dată cu o sete de plăcere.

Undeva în lume se aud strigăte de jele
De pe faţa unor văduve cad lacrimi grele,
Întinde-le o mână, să le alini durerea
Şi prin tine, poate, îşi vor recăpăta puterea.

Aproape fii şi de cei ce n-au părinţi
Că ei trec singuri prin suferinţi
Şi nu le e nici cald, nici răcoare,
Ei simt doar că inima-i doare.

Cere de la Dumnezeu putere şi-ajutor
Pentru toţi aceia care nu trăiesc uşor,
Deschide-ţi inima, şi vei ajunge Sus!
Întrucât, orbul, mutul, orfanul...poate fi chiar Isus.