Derivând cuvinte până la tăcere

Eu am găsit o oază derivând cuvinte,
Într-un punct de maxim, zenit de poezie,
Am încercat valori de după, dinainte,
Să îmi găsesc o culme să-Ți cânt Doamne, Ție.

Din flori de colț, sub bolți de curcubeie,
Voi împleti poeme numai pentru Tine
Când Îți răsfrângi în Har, Raza aurie,
Și mă îmbraci în spectrul Dragostei divine.

În lupta derivării cad grade la pământ,
Se voalează vorba până la tăcere
Și cânt imnuri de slavă în susur de Duh Sfânt
În Noul Canaan cu lapte și cu miere.

În Cale pân-la Cer, parabola se-ndreaptă,
Ea trece pe la iesle, trece pe la Cruce,
Pe urme de bice eu urc treaptă cu treaptă,
În transhumanța vieții, Mielul mă conduce,

Acolo unde nu sunt întrebări, nici taine,
E numai armonia ce leagă într-un Tot;
Cât de aproape-i clipa, va veni ca mâine!
Mă voi întoarce-Acasă trecând un Râu înot.