text Poezii crestine

Depozitul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Despescu
Depozitul


În suflet e-un depozit
De vise și-mpliniri
Și vise împlinite
Ajunse amintiri,

De știri ascunse bine
Într-un ceasornic uns,
Un amalgam de Sine
În minte bine-ascuns,

Toată știința lumii
În propria-ndrăzneală,
Spectacolul genunii
Și-o spaimă colosală,

Un calm apocaliptic
Pe-un cadru de furie
Și un preludiu scriptic
Pe-o coală de hârtie,

Un plâns nestăpânit,
O izbucnire-a minții
Copilului uimit,
Că-și poate-uimi părinții,

Voințe împlinite
Sau clocotind în ele,
Din staulul de vite
Ai șters atâtea rele,

Ce-i sufletul vă zic,
Inele-ntr-un stejar,
Coacerea unui spic
În psihicul de jar,

Un punct de mărturie
C-Ai traversat oceane,
De Pâine o felie
Când mulți răbdau de foame,

Dispreț din anturajul
Ce merită disprețul,
Puterea și curajul
De-a refuza oțetul,

O Cale-i să înghiți,
Să Te abții să taci,
O alta să-i iriți,
Să-i lași hipnotizați,

Dar, Ai putea prea bine
Să zici, iartă-i, Stăpâne
Și să faci acest lucru
Cred c-a fost cel mai bine,

Cu-a noastre simple simțuri
Închipuim un chip
Și mai avem un simț
Prin care ne-ai vorbit,

Prin cel de-al șaselea
Comunicăm cu, Tine
Și câte-o tain-a, Ta,
Faci s-o-nțelegem bine,

Căci sufletu-i colos
De mituri și de semne,
Prin care-un credincios
Are trăiri eterne,

Sufletu-i colos
Când cheamă la, Christos,
Căci sufletele toate
Create-s nu spre moarte

Și-n ceruri una sunt
Unite de, Cel Sfânt,
În bucurii nestinse
Ce-n, Domnul, sunt cuprinse.
Maria Despescu
05.01. 2022.












Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>