Departe-mi fuge gândul

Departe-mi fuge gândul, privirea ce așteaptă,
Un răsărit de soare, ce-i fără de apus,
În care nu mai este, atâta suferință,
În care e prezentă, doar pacea lui Isus.

Neostenit sunt astăzi, pe drumurile vieții,
Putere-mi dă fiorul, de sus ce-i coborât,
Trimis de mână care, pe ea mereu mă poartă,
Și-n orice luptă vine, nicicând nu-s doborât.

M-avânt în lumea care, ea este nevăzută,
De cei orbiți de ceața, ce ochii i-a cuprins,
Eu vreau s-ajung în locul, ce-i după nori și stele,
Dorința mă-ntărește, ca să nu fiu învins.

Nu-mi este azi oprită, pornirea ce-i în mine,
De crivățul ce bate, din locul friguros,
Pornirea mea grăbită, sfârșește doar în clipa,
Ce vine-a întâlnirii, cu Domnul meu Hristos.

Nu poate să-mi oprească, bătaia ce îmi umple,
Azi pieptul meu în vremuri, de deznădejdi ce vin,
Acea bătaie mie, credință îmi aduce,
În întristări îmi este, mereu numai alin.

Nici gura nu-mi închide, vre-un sunet ce se-aude,
În luptele pornite, ce vor ca eu să tac,
Dar gura mea îi cântă, în săbiile vremii,
Îi cântă chiar pe pietre, tăioase azi de calc.

Nimic azi nu-mi oprește, pe drum spre ceruri zborul,
Căci dragostea domnește, în inimă mereu,
Doresc să fiu departe, de tot ce mă-nconjoară,
Să fiu mult mai aproape, eu vreau de Dumnezeu.