Defăimare

Mă-ntreb mereu... mereu stau si gândesc
Unde-i puterea? De ce nu propășesc?
Ce se întâmplă? De ce-i această stare... ?
Pe Domnul vreau să-l văd prezent în Adunare.

Credința-i tot mai slabă, iar Focu-aproape stins
Aș vrea, Isuse dragă, să nu mă lași învins.
Cred, Bunule Părinte, că vana de izvor
Nu are gustul dulce și-apoi otrăvitor...

Mă-ntreb unde-i problema și ce s-a întâmplat?
Când oare defăimarea pe cel sfânt a schimbat?
Clevetire, bârfă, umilire, vorbă rea, disprețuire,
Ochiul rău și calomnie, batjocură, ponegrire...

Toate-acestea-s defăimare
Ce fac dezastre-n adunare
Când fratele pe frate îl vorbește
Din calomnie, dispreț... nu se oprește.

Așa crezi că-ai să faci a Sa lucrare?
Trezește-te, te judecă să fii de-astăzi în stare
Să mângâi, să îmbrățișezi, să fii cu-acela care
Te-ajută să te-ndrepți, să scapi de defăimare.

Tu nu poți ca să-Mi spui azi: Tată!
Căci viața, vorba și inima-i pătată.
Când Focul Sfânt va coborî îndată
Atuncea va-nnoii ființa ta deodată.

Atuncea vei vedea că-n har și în putere
Stă neclintită biruința ce Duhul Sfânt o cere.
Cel care stai și asculți... oricare...
Apleacă-te în rugă și cere îndurare...

" O vino Tu acum, o Bunule Părinte
Și-aprinde Focul Sfânt ca mai-nainte
Ca să-i iubim pe toți ca-ntâia dată
C-o inimă și-o dragoste curată.

Spre Tine rugi fierbinți să înălțăm
Dă-ne puterea să nu defăimăm
Să nu mai umilim nicicând pe frați
Să ne-nnoiești, să fim de acum schimbați.