Dealule fără de milă

Dealule fără de milă, mai demult ai chinuit,
Sufletul cel fără vină, ce a fost El răstignit,
Tu ai fost udat de-un sânge, ce s-a scurs nevinovat,
Când pe crucea blestemată se stingea un Împărat.

Dealule... pe a ta culme, El o moarte a învins,
Când lupta plin de putere, când vre-o dată nu s-a plâns,
I-ai adus multă durere, Celui care a-nviat,
Ca un Miel tăcea în clipa, când urca bătut... scuipat.

Dealule c-un singur nume, Golgota ce te numești,
Ai adus doar suferință, Celui azi din slăvi cerești,
Tu ai înghițit și lacrimi, ce atunci s-au auzit,
Tu ai aruncat și pietre, răni ce i-au pricinuit.

Tu și azi ești greu și mare, ești abrupt și-ntunecat,
Ești pietros și plin de jale, de creștini ești azi călcat,
Văi adânci aduci în față, celor care ei urcând,
Au privirea înainte, și în greul lor cântând.

Plânse-te se-aud în tine, cum demult s-au auzit,
Au și astăzi de el parte, cei ce n-au pasul oprit,
Cei ce urcă către ceruri, cei pe Domnul ce-L iubesc,
Ei pe tine deal cu lacrimi, să se-oprească nu gândesc.

Chiar de-i mare înălțimea, ce o ai în fața lor,
Chiar dacă aduci tu teamă, ei pe tine nu cobor,
Urcă cum urca și Domnul, plini de dragoste mereu,
De-a ajunge unde lacrimi, nu vor fi... nici greul tău.

Dealule fără de milă, tu ești cel ce-i cu sfârșit,
Cei pe tine ce aleargă, ei sunt înspre infinit,
Tu nu vei putea vre-o dată, chiar de mare și greu ești,
Pasul și a lor dorință, nici-o clipă să le-oprești.