DE ZIUA ÎNVIERII

DE ZIUA ÎNVIERII


E sărbătoare azi şi printre stele
şi-n văi adânci şi-n sufletul curat.
Cu dor nestins din zorii vieţii mele
aduc miresme Celui Înviat.

L-am întâlnit cândva într-o grădină.
Era o zi de mai cu cer senin,
şi sus pe ram scăldate în lumină,
privighetori cântau un psalm divin.

Zâmbeau bujorii-n răsărit de soare.
Păşeam pe cărăruia mea de vis,
şi se-auzea o harfă de izvoare,
ca un suspin venind din Paradis.

Dar printre pomi, în alb veşmânt de slavă,
privea un Om cu chip de heruvim.
Pe fruntea Lui senină şi suavă
se odihnea întregul cer sublim.

Era ca fulgerul în zi de vară.
Deodată-n faţa Lui m-am prăbuşit,
şi-un glas, ce-l auzeam de prima oară
ca blândă adiere, mi-a vorbit:

- "Dar tu pe cine cauţi în grădină,
cu ochi înrouraţi din zori de zi?"
Plutea-n văzduh o mângâiere lină,
şi-un vânt de primăvară se porni.

- "Îl caut, cu arzândă nerăbdare,
pe Salvatorul meu venit de sus!
Nu L-ai văzut trecând înspre izvoare
ca un Luceafăr blând, numit Isus?

El a venit din Patria iubirii
şi mi-a schimbat tot felul de a fi.
Dar a murit pe crucea răstignirii!…
Cum a putut ca Mesia muri?

În dulce rai cu psalmi de biruinţă
mi-a transformat al inimii pustiu.
Dar nu-nţeleg amara-I suferinţă ?!
Cred c-a murit ... Dar cum să fie viu ?"

Un murmur lin veni atunci spre mine,
şoptind duios al dragostei cuvânt:
- "Cel ce-a murit pe cruce, pentru tine,
şi-a înviat, biruitor, Eu sunt!"

Cântau pe ramuri florile-n grădină
un imn de glorii Celui Înviat.
Eram orbit de slavă şi lumină,
în faţa Lui acum îngenunchiat:

- "Îţi preamăresc, o, Domnul vieţii mele,
divina biruinţă pe Calvar!
Cu dorul ce mă poartă printre stele,
Ţi-aduc prinos pe-al inimii altar!

Fiinţa mea întreagă Te adoră
şi Te aşteaptă grabnic să revii,
ca să ne duci Tu, Soare de-auroră,
în Patria eternei bucurii!"