De voi pleca n-am teamă

De voi pleca n-am teamă,
Nu voi pleca învins,
Spre mine văd din zare,
Cum două mâini a-ntins,
Un Împărat al slavei,
Căci doar El poate fi,
Acel care la capăt,
Mi-a pregătit o zi.

O zi când n-oi mai plânge,
Ascuns și doar amar,
Nu vor mai fi nici ziduri,
Ce-adesea azi apar,
Nu va mai fi durerea,
Ce vrea mereu să plâng,
Ca să-mi coboare viața,
În moartea din mormânt.

De va veni plecarea,
Eu astăzi aș pleca,
Să odihnesc în locul,
În care voi afla,
O fericire-aleasă,
Și flori de pe câmpii,
Ce nu-și au vestejirea,
Căci locu-i... veșnicii.

În el e numai soare,
Și norii veseli sunt,
Nu este-ntunecime,
Cum este pe pământ,
În el e numai viață,
Mireasma de iubiri,
Un așternut devine,
În cer pentru martiri.

De aș închide ochii
Acum pe-acest pământ,
Mi-ar sta în față visul,
Ce-l port aici în gând,
Nu aș avea tristețe,
Căci este-n visul meu,
Iubire, fericire,
În el e Dumnezeu.

În el e nemurire,
În el sunt bucurii,
De-ar fi azi împlinirea,
Aș fi în veșnicii,
Mi-e dor să fie-n grabă,
Azi trecerea de vremi,
S-ajung în locuri care,
Sunt vii, sunt doar supremi.

De voi pleca la noapte,
Eu m-aș trezi în zi,
În Țara de lumină,
Atunci mă voi trezi,
N-am teamă de plecare,
O vreau cu foc și dor,
Aștept cu nerăbdare,
Al vieții ultim zbor.

Cu aripile-ntinse,
Mereu sunt pregătit,
Aștept să se audă,
Strigarea de sfârșit,
Doresc cât mai îndată,
Ca să răsune ea,
A cerului mireasă,
Să fiu eu mult aș vrea.

Să fiu împodobită,
Cu-a mele suferinti,
Care le port pe drumul,
Acelor ce sunt sfinți,
Cununa să-mi straluce,
Cu-al meu suspin și dor,
Ce le-am purtat în pieptu-mi,
La poala de izvor.

Atunci când lupta mare,
În mijloc mă punea,
Puterea cea straină,
În urmă răni lăsa,
Dar neclintit la ape,
Umil am așteptat,
Să plec... să plec acasă,
De-i azi... sunt încântat.
Amin