De ți-e inima-ntristată

De ți-e inima-ntristată,
De ți-e sufletul zdrobit,
De ți-e fața astăzi plânsă,
Frățiorul meu iubit,
Hai să ridicăm noi mână,
Către Cel ce-i vindecare,
El cunoaște a ta rană,
Care-i sub o apăsare.

De ți-e aripa azi frântă,
De ți-e pasul tău agale,
Urcă pe-ale mele aripi,
Căci sunt ca și ale tale,
Ține-te acum de ele,
Împreună să zburăm,
Căci aș vrea l-aceiași masă,
Sus acasă ca să stăm.

De tu nu mai ai putere,
Voi striga în locul tău,
Să coboare Împăratul,
Ca să lupte cu cel rău,
Să nu îți mai fure pacea,
Întristare să nu-ți dea,
Vremea ce-i apăsătoare,
Frate drag... asupra ta.

De îți este stins azi glasul,
Al meu se va auzi,
Pentru tine multe cereri,
V-a-nălța... și vei primi,
Tu un strop de mângâiere,
Ca să-ți fie mai ușor,
Să rabzi focul care-ți arde,
Azi în inimă de dor.

Nu te va lăsa de mână,
Domnul meu... să știi... nici eu,
Singur nu vei fi vre-o dată,
Oricât ție ți-ar fi greu,
Chiar de taci, îți știu durerea,
Gându-n care mereu spui,
C-ai rămas singur în viață,
Că tu ești a nimănui.

Cu a inimii privire,
Tu în jur azi să privești,
Pe acei de lângă tine,
Tu să nu îi ocolești,
Lasă-ți gura să vorbească,
Să arunce-orice durere,
Că să simți aș vrea azi frate,
Bucurie~&,"&~. mângâiere.