De ți-ai ridica privirea

De ți-ai ridica privirea, astăzi tu încă o dată,
Fiule spre Cel ce ție, El îți este Domn și Tată,
Nu ți-ar fi azi întristarea, haina ce ai îmbrăcat,
Ai purta a bucuriei, dăruită de-Mpărat.

Inima de ți-ai lăsa-o, azi să fie ea purtată,
De-a Sa mână care este-ntodeauna minunată,
Ai găsi și acea clipă, ce o cauți tu mereu,
Când tu spui că este greul, unul care-i mult prea greu.

N-ai să poți tu niciodată, ca să schimbi vre-o hotărâre,
Ce-i luată de Stăpânul, care-i viu în nemurire,
El e Cel ce hotărăște, cine pleacă... cine vine,
Cine zâmbete adună, cine lacrimi sau suspine.

El e Cel ce toate știe... știe ce ai tu de dus,
Dar mai știe-n suferință, de privești în jos sau sus,
El e Cel ce-n dimineață, mereu ochii tăi deschide,
Dar mai este Cel ce știe, clipa când îi vei închide.

Stai și plângi pe drumul vieții, miezul tău e ofilit,
Aștepți clipa, aștepți vremea, timpul de El hotărât,
Ca să treci din astă lume, și să uiți acea durere,
Care-ți fură ție pacea... și-acel strop de mângâiere.

De ți-ai ridica privirea, inimă îndurerată,
Ca să ceri o picătură, din acel sânge ce-odată,
El a curs și pentru tine, dintr-un chip nevinovat,
Ca să ai tu mântuire, când prin sânge te-a iertat.

Ai simți o mângâiere, ai simți o alinare,
Pentru-a ta durere-ascunsă, care este-atât de mare,
Nu clipi să nu pierzi clipa, care-ndată ea va fi,
Cea plină de îndurare, că-ncurând se vor sfârși.

Vor sfârși aceste vremuri, care sunt sfâșietoare,
Vor veni acele pline, doar de-a Lui mărgăritare,
Pace... dragoste cerească, sunt comorile divine,
Și vin vremurile care, vor fi doar de ele pline.