text Poezii crestine

De sub puterea legii vechi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De sub puterea legii vechi,
Prin jertfa Ta m-ai izbăvit,
Din lanțuri m-ai eliberat,
Cu sânge sfânt m-ai curățit.

Din grea robie m-ai salvat,
Să pot să trec azi de pustiu,
Ce minunat, ce minunat,
Să nu-ntâlnesc un prea târziu.

Din rândul morților m-ai scos,
Să te cunosc cu-adevărat,
Orfan nu sunt... ființa mea,
Părinte drag... ai înfiat.

Străin pământului de sunt,
Mereu în toate-s bucuros,
Un cer întreg m-a cunoscut,
Sunt astăzi frate cu Hristos.

Sunt liber, zbor spre zări ce vin,
Doresc pe Tine-a te vedea,
Mi-ai dat lumină ca să pot,
Nadăjdui în vreme grea.

Azi scut îmi ești și nu mă tem,
Chiar ape de s-or ridica,
Sunt fiul Tău, sunt fiul Tău,
Moștenitor în Țara Ta.

M-ai fericit cu suferinți,
Ce-n mine nasc doar chipul Tău,
Căci doar prin suferința Ta,
Sunt astăzi fiu de Dumnezeu.

Ne leagă noul legământ,
Pieirea ai îndepărtat,
De când te-am întâlnit pe drum,
Sunt viu căci viață Tu mi-ai dat.

Mă cârmuieși oriunde-aș fi,
Cuvântul Tău îmi e alin,
Nu știu ce-i greu căci desfătat,
Sunt azi de harul Tău divin.

Am fost de moarte pedepsit,
Dar Tu asupra Ta ai luat,
Povara și păcatul meu,
Fii lăudat, fii lăudat.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>