De nu mi-e inima curată

De nu mi-e inima curată,
Zadarnic Domnului slujesc,
Cu darurile dăruite,
Dacă pe cale nu iubesc.

Dacă nu am nici bunătate,
Nici milă eu de n-oi avea,
Spre nicăieri mi-e alergarea,
De Domnul goală-i viață mea.

De nu mi-e vorba mângâiere,
Pentru acei care suspin,
Zadarnic gura mea e plină,
De este plină cu venin.

De mâinile-mi sunt ridicate,
Pe al meu frate a-l lovi,
Nici cerul ruga mea-nălțată,
El nu o poate auzi.

Iar dacă pasul meu pășește,
Pe căi străine pe pământ,
În fața mea se află moartea,
Căci sunt purtat ca frunza-n vânt.

De port un nume ce odată,
Prin legământ eu l-am primit,
De El nu-s demn... dacă-n păcate,
Și în plăceri am adormit

O Doamme Tu care cu milă,
Doar ai privit asupra mea,
Ajută-mă să am în toate,
Pe cale-asemănarea Ta.

Să nu trăiesc o amăgire,
Purtând un nume... pocăit,
Dacă în fața celor rele,
În viață eu nu am murit.

Dacă mi-e șchiop pe cale mersul,
Trezeșe-mă... nu mă lăsa,
Să pot mai iute eu chiar dealul,
Ca să îl urc... spre slava Ta.

De mână ține-mă și iartă,
În tot ce Ție ți-am greșit,
Dar vreau să știi... întotdeauna,
Să fiu cu Tine mi-am dorit.
Amin