text Poezii crestine

De nu mi-e inima curată

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De nu mi-e inima curată,
Zadarnic Domnului slujesc,
Cu darurile dăruite,
Dacă pe cale nu iubesc.

Dacă nu am nici bunătate,
Nici milă eu de n-oi avea,
Spre nicăieri mi-e alergarea,
De Domnul goală-i viață mea.

De nu mi-e vorba mângâiere,
Pentru acei care suspin,
Zadarnic gura mea e plină,
De este plină cu venin.

De mâinile-mi sunt ridicate,
Pe al meu frate a-l lovi,
Nici cerul ruga mea-nălțată,
El nu o poate auzi.

Iar dacă pasul meu pășește,
Pe căi străine pe pământ,
În fața mea se află moartea,
Căci sunt purtat ca frunza-n vânt.

De port un nume ce odată,
Prin legământ eu l-am primit,
De El nu-s demn... dacă-n păcate,
Și în plăceri am adormit

O Doamme Tu care cu milă,
Doar ai privit asupra mea,
Ajută-mă să am în toate,
Pe cale-asemănarea Ta.

Să nu trăiesc o amăgire,
Purtând un nume... pocăit,
Dacă în fața celor rele,
În viață eu nu am murit.

Dacă mi-e șchiop pe cale mersul,
Trezeșe-mă... nu mă lăsa,
Să pot mai iute eu chiar dealul,
Ca să îl urc... spre slava Ta.

De mână ține-mă și iartă,
În tot ce Ție ți-am greșit,
Dar vreau să știi... întotdeauna,
Să fiu cu Tine mi-am dorit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>