De nu ai vrut să-nveți durerea

De nu ai vrut să-nveți durerea,
Îi vei simți amarul ei,
De nu ai vrut să-nveți răbdarea,
Cu greu vei duce anii grei.

De nu ai vrut să știi ce-nseamnă,
Să urci pe aripi care zbor,
În fața ta va sta cărarea,
Acelor morți care cobor.

De nu ai vrut prin suferință,
Să-ți treacă viața pe pământ,
Vei ști ce-nseamnă suferința,
Cea veșnică dintr-un adânc.

Spre ea alergi în rătăcire,
De-ți este viața fără țel,
De nu îți este ea o jertfă,
Ca cea adusă de un Miel.

De nu ai vrut să guști din plânsul,
Cu lacrimi care ard și dor,
Nu vei cunoaște niciodată,
Nici apa vie din izvor.

De nu ai vrut să-nduri ocara,
Pe sfinții ce-i va-ncorona,
În veci vei îndura suspinul,
În loc fară-ndurarea Sa.

De nu ai vrut s-asculți de glasul,
Care la viață te-a chemat,
Tu ești un rob al lepădării,
De Dumnezeu vei fi uitat.

Doar cei ce stau în ascultare,
Salvați vor fi de har ceresc,
Ei sunt urmașii de pe urma,
Sfârșită-n loc Dumnezeiesc.

De nu ai vrut în pocăință,
Să-ți umble pasul pe pământ,
Nu vei cunoaște frumusețea,
De la sfârșit, din locul sfânt.

Ajung acolo doar slujbașii,
Ce-au stat de veghe ei mereu,
Să aibă viața după voia,
Ce-o are numai Dumnezeu.

Ajung acolo cei cu pasul,
Grăbit pe El a-l întâlni,
Nu doar o dată, nu o clipă,
Ci truda lor e zi de zi.

A lor e-ntreaga-Mparăție,
A lor e-al cerului frumos,
Ei poartă numele cel mare,
De-a fi un frate cu Hristos.
Amin