De-ntinzi cuiva o mână

De-ntinzi cuiva o mână în linişte sau grabă,
Să fie un salut din cugetul curat
Şi-n faţa bucuriei ce-ar trebui rostită,
Să n-ai pe mână pete, cum a avut Pilat.

De pui pe un obraz de soră sau de frate
Sărutul contopit cu clipa ce-şi ia zborul,
Să nu fie sărutul ce-a întristat pe îngeri
Când Iuda şi-a trădat Învăţătorul.

Iar, când privirea-ţi cade pe feţe luminoase,
Sau peste chipuri triste, cu lacrimi de sărmani,
Iubind, să ai în minte ochii
Ce-au plâns, de dragul tău, în Ghetsimani.

Căci drumul către Cer, l-ai început la Cruce
Şi-l vei sfârşi odată, în faţa unui prag,
Când îţi va-ntinde mâna şi lacrima-ţi va şterge
Chiar Tatăl sfânt, primindu-te cu drag.

Şi ca-ntr-o fulgerare de clipită vezi mâna-ntinsă-n curăţie,
Lacrimi şterse şi sărutare-aleasă,
Şi-n glorie divină auzi şoptirea dulce:
„Copilul meu, bine-ai venit acasă!”

Timișoara, 2013