De n-ar fi răsărit lumina

De n-ar fi răsărit lumina, în bezna nopții ne-am fi stins,
De n-ar fi fost o jertfă sfântă, o curs-a morții ne-ar fi-nvins.

De n-ar fi fost o zi în care, murea pe cruce chinuit,
Ne-am îndrepta înspre pieire, ce-și are-al său ea infinit.

De n-ar fi fost de-acea mulțime, al nostru Domn batjocorit,
Ne-ar sta în față ușa morții, dar suferind ne-a mântuit.

De nu ar fi băut paharul, cel de durere și amar,
Ar sta-n-tre noi și nemurire, un mare... neclintit hotar.

De n-ar fi coborât din slavă, să ia păcatu-asupra Sa,
Înspre pieire-a noastră cale, azi pe pământ s-ar îndrepta.

Spre-un loc ce-i gol el de iubire, cu toții am sfârși în el,
De n-ar fi dus în deal o cruce, jertfindu-se ca și un Miel.

De n-ar fi dus o grea povară, sub spini ce fruntea-i străpungea,
Spre gura morții ne-ar fi astăzi, umblarea-n alergarea grea.

De n-ar fi fost cu-a Sa privire, doar mijlocind mereu spre cer,
Ne-ar fi azi pașii pe o cale, a celor ce la capăt pier.

Dar pentru noi doar din iubire, nevinovat El sa jertfit,
Căci fără margini sau hotare, pe cruce sus El ne-a iubit.

Nevinovat murea odată, ca să cunoaștem harul Său,
Să fim moștenitori în ceruri, în veșnicii cu Dumnezeu
Amin