De n-ar fi marea îndurare

De n-ar fi marea îndurare, cu toți am fi astăzi zdrobiți, de urletul ce se aude, vrea să ne vadă nimiciți.

De n-ar fi dragostea măreață, spre moarte azi ne-am îndrepta, pe-un drum ce-ar fi în rătăcire, de nu ar fi iubirea Sa.

De n-ar fi harul ce-l revarsă, asupra noastră Dumnezeu, am fi pierduți în amăgire, am fi toți robii celui rău.

Căci harul slobozește inimi, din patimi, suferinți, dureri, El pentru noi oprește vântul, și munții mută... seacă mări.

De n-ar fi soarele pe ceruri, în noapte toți ne-am scufunda, orbiți de bezna-ntunecată, spre noapte noi ne-am îndrepta.

Cu lacrimi de dureri pe cale, printre suspine-am șovăi, de alinarea cea cerească, cu mângâiere n-ar veni.

De n-ar fi mâna ce strapunsă, a fost pe-o cruce de cei răi, am fi azi robii suferinței, închinători de dumnezei.

Am rătăci fără nădejde, de dragoste lipsiți am fi, de nu ar fi de partea noastră, Acel ce iată... va veni.

Să-i mulțumim cu bucurie, pentru-ndurarea ce-am primit, de-a fi cu El în veșnicie, să-i mulțumim că ne-a iubit.

A Lui e cinstea și onoarea, de nu ar fi... ne-am îndrepta, spre veșnicia cea a morții, din care nu ne va salva.
Amin