text Poezii crestine

De n-ar fi fost Isus de partea noastră

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De n-ar fi fost Isus de partea noastră,
N-am fi acei ce astăzi îi cântăm,
N-am sta la poala crucii unde Domnul,
Ne-a adunat ca laude să-i dăm.

Am fi în lumea goală de iubire,
Orbită de păcatul ce-i murdar,
Ce bea din-tr-un pahar plăcerea care,
Ea are-un gust atâta de amar.

De n-ar fi fost Isus de partea noastră,
N-am fi acei ce lacrimi azi vărsăm,
De bucurie... când pământul geme,
Am suferi cu cei ce astăzi gem.

N-am ști ce-nseamnă taina fericirii,
Ce-am cunoscut-o-n drum spre Dumnezeu,
De n-ar fi Domnul azi de partea noastră,
N-am ști ce-i fericirea-n drumul greu.

Noi n-am fi cunoscut nemărginita,
Iubire ce o are pentru noi,
N-am fi știut nici cine luptă-ntruna,
Când obosiți cădem toți în nevoi.

De n-ar fi fost, de n-ar fi nici acuma,
Acel ce cu puteri El ne-mbrăcat,
Am rătăci pe drumurile vieții,
Ce nu sfârșesc în cerul minunat.

Să prețuim azi clipele în care,
Mai curge harul Celui ce e sfânt,
Acelui ce-i mereu de partea noastră,
Ce e mereu cu noi pe-acest pământ.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Tot ce ai
Ce ai primitNu e al tău,Ci este al Domnului Dumnezeu.Că ai putut să faci cevaEste în toate voia Sa,Voia Domnului Isus,Lipsă-n viață să nu duci.Sănătatea El ți-a dat-o,Nu fii mândră, că păcatulÎn ascun... Citeste mai mult >>
Glasul ce Strigă în pustie!
`Glasul ce Strigă în pustie! `Ce Glas strigă în pustia. ?Acestei lumi în care iești?Care voce mai răsună?Prin viața ce-o trăiești. ?În pustiul încercării.Glasul tău cum se aude. ?Cum treci clipele dur... Citeste mai mult >>
Un gând,o vorbă bună
Un gând, o faptă, o vorbă bună,Nu te costă nimic să fii bun.Să mergi pe la oamenii ce-s în nevoi,Să le spui: „Sunt aici cu voi.”Chiar de nu le poți oferi multe,O vorbă bună mult îi poate ajuta.Nu caut... Citeste mai mult >>
Rugăciune fără cuvinte
Ce e Doamne pentru TineCeru aceasta înnorat?Când Tu poți printr o suflareNori să i alungi de-ndat.Sau nu e credința noastrăÎndeajuns de nflacarataSpre a ne servi de aripi către zarea mult visată. .Înd... Citeste mai mult >>
Doamne
Doamne nu îți cer altceva,Decât să privești la mine acuma,Uită-te în îndurarea Ta,Acuma la inima mea.Privește spre mine degrabă,Cum inima mea te cheamă,Cum strig către Tine tare,Să vi în ajutor din sp... Citeste mai mult >>
Fii și tu în Slujba Lui!
`Fii și tu în Slujba Lui! `O cetate stătătoare.Fii în viața, trecătoare.Un parfum de bun miros.Pe drumul către Hristos!Un început de bunul mers.Celui căzut dândui un sens.Celui lovit fii alinare.Fii v... Citeste mai mult >>
Cu ochii spre ceruri(variantă)
Cu ochii spre ceruri(variantă)Destui, cu ochi spre ceruriPlângând, genunchii-ndoaieȘi plâng cu stropi, șiroaie,Încât, pământu-nmoaie...De ani și ani la rândSe roagă Yah și plângPlâng fiindcă lumea la... Citeste mai mult >>
Cinstiți sângele Mântuitorului!...
Cinstiți sângele Mântuitorului! ...Nu-l mâniați, pe Domnul,Că mult iubește omul,Cu bucurii-l, dezmiardă,Deschide mâna, largă.Păcatele să-i șteargă...Că ce primim, de sus,Nu-s bani să ruginească,Ci t... Citeste mai mult >>
Biruința În Isus
Dacă adesea ai căzutȘi trist erai pân' la pământ,Biruință ai avutÎn Domnul nostru Scump Isus.Dacă nimica nu ai mâncatDe viață tu te-ai săturat,Tu biruință ai avutÎn Domnul nostru scump Isus.Dacă în fa... Citeste mai mult >>
Îți dă lumină și-a ta durere
RefrenÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alinăÎți dă putere, har și mângâiereÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alină1Nu dispera, nu disperaCând încercarea este greaNu te-ndoi, nu te-ndoiIsus nu te va p... Citeste mai mult >>