text Poezii crestine

De n-ar fi fost Isus ..

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simona Niculai
De n-ar fi fost Isus în lume,
Zadarnic truda trupu-ți, măcina.
De n-ar fi întins mâna să te scoată din ruine,
Poate făptura ta de mult nu mai era.

De n-ar fi fost Isus să rabde ieslea,
Care dintre noi ne-am fi smerit?
De n-ar fi coborât Mesia,
Darul fără plată oare am mai fi primit?

De n-ar fi fost Isus în templu
Să ia Cuvântul și să-L deslușească,
Astăzi ne-ar fi înghițit pământul
Și doar am fi visat la o viață cerească.

De n-ar fi fost Isus să se coboare,
Să între în Iordan ca orice om,
Am mai fi îndrăznit la împăcare,
La pace și iertare de la dumnezeiescul tron?

De n-ar fi fost Isus să vindece bolnavii,
Câți oameni ar mai fi crezut că există vindecare?
De n-ar fi fost El să scoată dracii,
Satan ar mai fi sperat la o șansă de salvare.

De n-ar fi fost Isus să înmulțească hrana ce-ai primit,
Mai credeai, tu, astăzi, oare,
Că din nimic El face totul și din tot, de vrea, face nimic?

De n-ar fi fost Isus la pescuit,
Câți pești ai mai fi prins, oare?
Dar ai crezut în Cel ce te-a trimis,
Ai aruncat în partea dreaptă și iată: o mare binecuvântare!

De n-ar fi fost Isus pe mare
N-ai fi văzut pe Creatorul.
Când El poruncește, toată zarva se împrăștie în zare,
Și pășește pe mare: vine biruitorul!

De n-ar fi fost Isus la cină,
Ne-am fi urât unii pe alții.
El unește atunci când toți dărâmă,
În El și cu El trăim ca frații!

De n-ar fi fost Isus să ducă crucea,
Cine ar fi urcat Calvarul?
De n-ar fi biruit atuncea
Ne-ar fi părăsit pe toți Harul.

De n-ar fi fost Isus să moară,
Eul nostru și azi ar fi trăit
Dar a ales aceasta chiar dacă știa cât o să doară
Pentru ca noi azi să fim numiți: "fii iubiți"!

De n-ar fi fost Isus în toate,
N-am fi ajuns desăvârșirea,
Dar în harul și îndurarea Celui ce totul poate,
Azi vedem nemurirea!

Amin!

Vineri, 29 decembrie, 2017

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>