De n-ar fi fost azi harul Tău

De n-ar fi fost azi harul Tău,
Aș fi hoinar printr-o pustie,
De nu l-ai revărsa de sus,
N-aș fi eu înspre veșnicie.

De n-ar fi fost... aș fi pierdut,
În praful gros... cel de ruine,
Dar harul Tău mereu m-a dus,
Aproape... numai lângă Tine.

De n-ar fi fost azi harul Tău,
Aș coborâ în lunga vale,
Eu doar prin el am cunoscut,
A Ta iubire și-ndurare.

De n-ar fi fost... aș fi căzut,
Ascuns adânc de-a Ta privire,
În loc pustiu ce este gol,
De Tine, milă și iubire.

De n-ar fi fost harul divin,
Aș fi sortit acu pieirii,
Departe de iubirea cea,
Ce este doar a nemuririi.

De n-ar fi fost eu n-aș zbura,
Spre Țara plină de lumină,
Aș fi-ndreptat pentru a fi,
Un praf uitat... doar de țărână.

De n-ar fi fost azi harul Tău,
Hrănit aș fi doar cu suspine,
Adâncul mării... așternut,
Mi-ar fi departe el de Tine.

Aș ațipi în bezna grea,
Cea veșnic doar într-o durere,
În care moartea va domni,
În care vremea doar nu piere.
Amin