De n-ar fi fost...

De n-ar fi fost...

De n-ar fi fost iubirea Lui aprinsă
Ce se revarsă permanent- şuvoi
Aş fi-un pierdut în lumea necuprinsă
Dus fără de ţintă în al păcatului puhoi.

De n-ar fi fost durerile crucificării
Şi patimile unui Fiu de Dumnezeu
Aş fi un rătăcit în pragul disperării
Un osândit la trai de iad ca un ateu.

De n-ar fi fost credinţa – scut puternic
Să îmi călăuzească fiinţa spre ‘nălţimi
Şi azi aş fi tot un rebel nemernic
Instrăinat de El în negură şi-ntunecimi.

De n-ar fi fost Cuvântul ca o mană
Să-mbarbăteze un suflet răvăşit
Să dea balsam vindecător pe rană
Aş fii de mii de ori un prăbuşit.

De n-ar fi fost nici Duhul de viaţă
Să mă îndrume în tot ce e adevărat
N-aş mai guste sublima dimineaţă
A întâlnirii cu Părintele-ndurat.

De n-ar fi fost nici taina rugăciunii
Ce-ţi farmecă lăuntrul cu extaz
M-ar copleşi păcatu-ntinăciunii
M-ar nimici în clipe de necaz.

Dar Harul negrăit din Ceruri revărsat
Spre ţintă să răzbesc îmi dă tărie
Păşesc spre nemurire deplin încredinţat
C-junge-voi acasă cu sfinţi în părtăşie.

Şi cad la poala crucii Lui - datornic
Pentru belşugul darului nemeritat
De veşnicie sunt mereu mai dornic
Să-L văd pe Mirele în veci glorificat.

gc/Din Trairi inmiresmate