De n-ai fi Tu

De n-ai fi Tu și calea de lumină,
De n-aș găsi în Tine adăpost
Aș rătăci-n poteci adânci de vină
Și fără țel și fără de vreun rost...

De n-ai fi Tu și vocea Ta cea blândă,
De n-aș cunoaște-n Tine pe Isus
Aș fi pe veci odrasla Ta căzândă
Spre tot mai jos din cât am fost de sus.

De n-ai fi Tu și negrăita-Ți milă
Ce m-a răbdat și nu m-a osândit,
M-ar fi ucis cu pravila-i ostilă
Acest apus de secol răzvrătit.

Dar, slavă Ție, Tată, aleluia,
Slăvească-se pe veci numele Tău
Căci nu mai sunt făptura nimănuia
Și nu mai sunt sub gheara celui rău.

Și ochii mei se bucură cu Tine,
Pe calea Ta suindă prin Isus,
În lume nu mai este o țară pentru mine
Căci viața mea e-n Tine și țara Ta e sus.

E viața mea o torță reaprinsă
Din Duhul Tău, arzândă pe cuprins,
Făptura mea de Tine mi-este ninsă,
De slava Ta și sufletul mi-e nins...

Acest pământ e tot mai mult gheenă
Căci nu mai este lege să nu se fi călcat
Și steagurile lumii au șarpele pe stemă
Și nu mai este hulă să nu se fi strigat...

În juru-mi stricăciunea e chestie de bine,
Blasfemia e parte din libere păreri,
Rușinea nu mai este privită ca rușine
Și nu mai sunt opreliști în vorbe, în plăceri...

Orbirea-i socotită a fi clarviziune,
E tot mai mult cangrenă acest pământ ateu,
Desfrâul e emblemă, păcatul rațiune
Și omul se proclamă el însuși Dumnezeu...

Și, totuși, eu mă bucur, făptură primitivă
De-ngustă viziune, opacă la progres...
Și totuși eu mă bucur și plâng deopotrivă
Căci piere, piere pleava dar eu am fost ales.

Mă laud, lume oarbă, în cel ce este Domnul,
În cel ce-a fost să fie al păcii Împărat,
În cel ce nu gustase de-o veșnicie somnul
În cel ce e Iubire, în cel ce te-a creat...

Isus e cel ce-mi pune pe buze o chemare;
Veniți, veniți la ape, veniți vă strig mereu
Căci vina vi-i plătită cu prețul cel mai mare,
Veniți la mântuire, veniți la Dumnezeu...

Atâta cât mi-e limba lăsată să vorbească
Și cât mai am putere să strig, vă voi striga:
Există o iertare deplină și cerească
Ce-a scris-o pe Golgota, Isus, prin jertfa Sa.

Atâta cât mi-e dată, prin Duhul Sfânt, chemarea
O voi striga într-una din tot adâncul meu
Veniți, veniți la ape căci Isus e cărarea
Suindă înspre slavă, la Tatăl Dumnezeu.

Într-una să te cânte umila mea ființă
Într-una să te cânte întregul univers
Căci Tu mi-ai dat iertarea, nădejdea, biruința
Lumina Ta, Isuse, mă însoțește-n mers...

Și totuși mă cutremur căci sta-vom față-n față
Căci, poate, pentru lume, eu n-am murit deajuns
Și nu mă renăscusem deajuns în noua viață
Și poate că, în cuget, mai am ceva ascuns...

Mai am, mai am sfințire de săvârșit în mine,
Ajută-mă prin Duhul, mărite Savaot
Și crește-mă la starea sfințeniei depline
Căci e atâta luptă și singur n-am să pot...